Impozite locale

Potrivit prevederilor art. 249   din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal “ Orice persoanã care are în proprietate o clãdire situatã în România datoreazã anual impozit pentru acea clãdire, exceptând cazul în care în prezentul titlu se prevede diferit. (2) Impozitul prevãzut la alin. (1), denumit în continuare impozit pe clãdiri, precum şi taxa pe clãdiri prevãzutã la alin. (3) se datoreazã cãtre bugetul local al comunei, al oraşului sau al municipiului în care este amplasatã clãdirea. În cazul municipiului Bucureşti, impozitul şi taxa pe clãdiri se datoreazã cãtre bugetul local al sectorului în care este amplasatã clãdirea. 5) În înţelesul prezentului titlu, clãdire este orice construcţie situatã deasupra solului şi/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosinţa sa, şi care are una sau mai multe încãperi ce pot servi la adãpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalaţii, echipamente şi altele asemenea, iar elementele structurale de bazã ale

Conform prevederilor art. 249 alin. 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, pentru clădirile proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă, după caz, persoanelor juridice, altele decât cele de drept public, se stabileşte taxa pe clădiri, care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosinţă, după caz, în condiţii similare impozitului pe clădiri .   Pct. 17 alin. 2 teza finală din HG. 44/2004 privind Normele Metodologice de aplicare a Codului Fiscal, menţionează suplimentar faţă de textul din Codul Fiscal, că în ipoteza în care o persoană juridică - concesionar, locatar, titular al dreptului de administrare sau de folosinţă - încheie ulterior contracte de concesiune, închiriere, administrare sau folosinţă pentru aceeaşi clădire cu alte persoane, taxa pe clădiri va fi datorată de utilizatorul final. Prin modifi