Postări

Se afișează postări din noiembrie, 2011

NOUTATE FISCALĂ - ORDINUL 2842/2011

Ordinul 2842/2011 se aplicã pentru obligaţiile fiscale ale unitãţilor administrativ-teritoriale sau, dupã caz, ale subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiului Bucureşti, în conformitate cu art. XI din Ordonanţa Guvernului nr. 30/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor mãsuri financiar-fiscale.              Pentru obligaţiile fiscale accesorii aferente obligaţiilor fiscale principale restante la data de 31 august 2011 se acordã urmãtoarele facilitãţi:     a) anularea unei cote de 50% din majorãrile de întârziere aferente obligaţiilor fiscale principale, dacã obligaţiile principale şi cota de 50% din majorãrile de întârziere, calculate pânã la data plãţii, administrate de fiecare dintre organele fiscale prevãzute la art. 1 alin. (2), sunt stinse prin platã sau compensare pânã la data de 31 decembrie 2011;     b) anularea unei cote de 25% din majorãrile de întârziere aferente obligaţiilor fiscal

PROCEDURA ORDONANŢEI PREŞEDINŢIALE ÎN CAZUL EXECUTĂRII CREANŢELOR FISCALE

Raportat la incidenţa procedurii ordonanţei preşedinţiale în cadrul unei executării silite a creanţelor fiscale, consider că această procedură este inadmisibilă. Potrivit dispoziţiilor articolului 172 alineat 2 Cod procedură fiscală: “ Dispoziţiile privind suspendarea provizorie a executării silite prin ordonanţă preşedinţială prevăzute de art 403 alin 4 din Codul de procedură   civilă   nu sunt aplicabile ”. Analizând textul de lege citat, rezultă în mod clar faptul că în materia contestaţiei formulate împotriva executării creanţelor fiscale, legiuitorul a înlăturat posibilitatea debitorului de a obţine suspendarea provizorie, acesta având dreptul de a formula cerere de suspendare în condiţiile articolului 403 alineat 1 Cod procedură civilă. Eventualele susţineri   în sensul că interdicţia nu vizează şi formularea cererii pe calea ordonanţei preşedinţiale reglementată de art 581 Cod. procedură civilă nu sunt întemeiate, întrucât în acest fel s-ar eluda scopul urmărit de legiuitor prin

O POSIBILĂ INTERPRETARE A ART. 27 DIN OG. 2/2001

Potrivit art. 37 din Ordonanţa 2 din 12 iulie 2001, procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31 constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate. Comunicarea procesului verbal şi a înştiinţării de plată se face prin poştă, cu aviz de primire, sau prin afişare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operaţiunea de afişare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puţin un martor ( art. 27 din OG. nr. 2/2001). În temeiul art. 39 din acelaşi act normativ organul constatator este obligat să trimită   procesul verbal de contravenţie spre executare silită către organul de executare de la domiciliul sau sediul debitorului. Conform prevederilor art. 141 alin. 8 din Codul de procedură fiscală “ În cazul în care titlurile executorii emise de alte organe decât cele prevãzute la art. 33 alin. (1) nu cuprind unul dintre urmãtoarele elemente: numele şi prenumele sau denumirea debitorului, codul numeric personal, codul unic de înregistrare, domiciliul sau sediul, c

CONTESTAREA CERTIFICATULUI DE ATESTARE FISCALA PE CALEA CONTENCIOSULUI FISCAL

Raportat la dispoziţiile art.41 şi 113 din OG. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ ,   consider că este   inadmisibilă acţiunea în contencios administrativ a unei persoane fizice sau juridice prin care se contestă legalitatea unui certificat de atestare fiscală emis de compartimentul de specialitate din cadrul unei unităţi administrativ teritoriale, din prisma obligaţiilor fiscale conţinute de acesta, deoarece  certificatul de atestare fiscală nu este act administrativ . Potrivit prevederilor art. 113 din OG. nr. 92/2003 ( 1) Certificatul de atestare fiscalã se emite de organul fiscal competent al autoritãţii administraţiei publice locale, la solicitarea contribuabilului.(2) Certificatul de atestare fiscalã se elibereazã pe baza datelor cuprinse în evidenţa pe plãtitor a organului fiscal competent şi cuprinde creanţele fiscale exigibile, existente în sold în prima zi a lunii urmãtoare depunerii cere