O POSIBILĂ INTERPRETARE A ART. 27 DIN OG. 2/2001

Potrivit art. 37 din Ordonanţa 2 din 12 iulie 2001, procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31 constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate. Comunicarea procesului verbal şi a înştiinţării de plată se face prin poştă, cu aviz de primire, sau prin afişare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operaţiunea de afişare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puţin un martor ( art. 27 din OG. nr. 2/2001). În temeiul art. 39 din acelaşi act normativ organul constatator este obligat să trimită  procesul verbal de contravenţie spre executare silită către organul de executare de la domiciliul sau sediul debitorului. Conform prevederilor art. 141 alin. 8 din Codul de procedură fiscală “În cazul în care titlurile executorii emise de alte organe decât cele prevãzute la art. 33 alin. (1) nu cuprind unul dintre urmãtoarele elemente: numele şi prenumele sau denumirea debitorului, codul numeric personal, codul unic de înregistrare, domiciliul sau sediul, cuantumul sumei datorate, temeiul legal, semnãtura organului care l-a emis şi dovada comunicãrii acestora, organul de executare va restitui de îndatã titlurile executorii organelor emitente ”.

O practică uzuală a organelor constatatorii în etapa comunicării procesului verbal de contravenţie încheiat în lipsa contravenientului este prevalarea de faptul că şi-au achitat obligaţia legală de a comunica procesul verbal de contravenţie  prin poştă cu aviz de primire, iar faptul că contravenientul nu şi-a ridicat corespondenţa nu poate determina vicierea procedurii de comunicare. Prin urmare eventualul refuzul al organului de executare de a pune în executare acel proces verbal de contravenţie pe motivul lipsei dovezii de comunicare ar fi nelegal.

Contrar aceste practici, consider că textul art. 27 din OG.nr. 2/2001 referitor la procedura de comunicare a unui proces verbal de constatare a contravenţiei trebuie interpretat prin prisma art. 6 din CEDO referitor la dreptul la apărare. În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat faptul că sancţiunea contravenţională are natura juridică a unei răspunderi penale, în condiţiile în care presupune existenţa unei răspunderi personale pentru o faptă săvârşită cu vinovăţie şi cu un vădit caracter antijuridic. Fiind o răspundere personală pentru o faptă săvârşită cu vinovăţie, autorul acesteia are dreptul la un proces echitabil, şi implicit la dreptul la apărare. În materie contravenţională dreptul la apărare coincide cu dreptul de a lua efectiv la cunoştiinţă despre sancţiunea contravenţională aplicată de un agent constatator şi dreptul de a contesta acea sancţiune pe calea plângerii contravenţionale în faţa unei instanţe de judecată.

Considerăm că  după restituirea procesului verbal şi a înştiinţării de plată urmare a neridicării corespondenţei de către contravenient, agentul constatator trebuia să recurgă la cea de-a doua modalitate de comunicare a acestuia, anume afişarea la domiciliul contravenientului şi consemnarea acestei operaţiuni într-un proces verbal semnat de cel puţin un martor. Procedura de comunicare prin poştă, cu aviz de primire a procesului verbal de contravenţie, aleasă de organul constatator nu şi-a atins finalitatea deoarece procesul verbal de contravenţie nu a ajuns la destinatar. Este adevărat faptul că legiuitorul a prevăzut alternativ cele două modalităţi de comunicare, dar scopul a fost ca agentul constatator să aleagă care din cele două modalităţi este în măsură să asigure luarea la cunoştiinţă de către contravenient a aplicării sancţiunii contravenţionale, în funcţie de situaţia concretă de fapt. În consecinţă, în situaţia în care comunicarea prin poştă nu este posibilă, indiferent de motive (contravenientul lipseşte de la domiciliu sau cu rea credinţă nu-şi ridică corespondenţa), singura modalitate de comunicare rămasă este afişarea procesului verbal.

Nu se poate reţine că simpla expediere a procesului verbal prin poştă cu aviz de primire este echivalentă cu comunicarea acestuia, atâta vreme cât corespondenţa nu a fost înmânată efectiv contravenientului, ci restituită agentului constatator. Dacă s-ar accepta susţinerile celor care sunt adepţii practicii criticate de noi, nu punem întrebarea legitimă: care este data efectivă la care s-a făcut comunicarea şi de la care curge termenul de contestare de 15 zile prevăzut de art. 31 din OG. nr. 2/2001, respectiv data expedierii corespondenţei, a avizării acesteia, a expirării termenului de păstrare sau a restituirii corespondenţei către agentul constatator ? Mai mult de atât se poate observa faptul că eventuala rea credinţă a contravenientului, invocată prin prisma faptului că nu şi-a ridicat corespondenţa, este cel puţin discutabilă deoarece contravenientul nu a fost prezent la constatarea contravenţiei, procesul verbal fiind încheiat în lipsă. În aceste condiţii nu se poate aprecia că contravenientul ştiind despre existenţa procesului verbal, cu rea credinţă nu şi-a ridicat corespondenţa pentru a eluda prevederile legale.

OG. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală prevede în mod expres la art. 142 alin. 2 că titlul de creanţă devine titlu executoriu la data la care creanţa fiscală  este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevăzut de lege. Ori, din moment ce procesul verbal nu este comunicat cu respectarea prevederilor legale, în speţă art. 27 din OG. nr. 2/2001, acesta nu devine titlu executoriu, astfel că nu poate fi pus în executare. Pct. 44.1 din Normele Metodologice de aplicare a OG. nr. 92/2003 prevede faptul că organul fiscal nu poate pretinde executarea obligaţiei stabilite în sarcina contribuabilului prin actul administrativ, dacă acest act nu a fost comunicat contribuabilului, potrivit legii.

În absenţa unui titlu executoriu emis şi comunicat cu respectarea prevederilor legale incidente, nu se poate vorbi despre o creanţă certă, lichidă şi exigibilă care să poată fi supusă unei proceduri de executare silită, iar refuzul organului de executare pentru a pune în executare un proces verbal de contravenţie comunicat (!!!) într-o atare situaţie, este pe deplin justificat.