Debitor decedat. Dovedirea titularului dreptului de proprietate în scopul impozitării

 

De multe ori în viața de zi cu zi a fiscalității locale funcționarii publici cu atribuții în stabilirea și colectarea impozitului pe clădire, teren sau mijloace de transport se confruntă cu situația în care debitorul este decedat, deține bunuri impozabile în proprietate, însă din diferite motive, succesibilii acestuia (soția supraviețuitoare, copiii, frații etc) nu doresc să dezbată succesiunea, să deschidă rol fiscal pe numele lor și nici să achite obligațiile de plată aferente bunurilor.

A. Prima opțiune a organului fiscal local care se impune a fi folosită în această situație, fiind mai rapidă, dar în practică rar utilizată, este procedura dovedirii titularului dreptului de proprietate în scopul impozitării, reglementată lacunar de dispozițiile art. 74 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Potrivit art. 74 din Codul de procedură fiscală (1) În cazul în care constată că anumite bunuri, venituri sau alte valori care, potrivit legii, constituie bază de impozitare sunt deținute de persoane care în mod continuu beneficiază de câștigurile sau de orice foloase obișnuite aduse de acestea și că persoanele respective declară în scris că nu sunt proprietarii bunurilor, veniturilor sau valorilor în cauză, fără să arate însă care sunt titularii dreptului de proprietate, organul fiscal procedează la stabilirea provizorie a obligației fiscale corespunzătoare în sarcina acelor persoane.

(2) În condițiile legii, obligația fiscală privind baza de impozitare prevăzută la alin. (1) va putea fi stabilită în sarcina titularilor dreptului de proprietate. Tot astfel, aceștia datorează despăgubiri persoanelor care au făcut plata pentru stingerea obligației stabilite potrivit alin. (1). În cazul în care obligația fiscală este stabilită în sarcina titularului dreptului de proprietate încetează procedura de stabilire provizorie a obligației fiscale potrivit alin. (1).

Contribuabilul/Plătitorul are sarcina de a dovedi actele și faptele care au stat la baza declarațiilor sale și a oricăror cereri adresate organului fiscal.

Organul fiscal are sarcina de a motiva actele administrative fiscale emise pe bază de probe sau constatări proprii.

Pentru aplicarea procedurii dovedirii titularului dreptului de proprietate în scopul impozitării trebuie să fie îndeplinite următoarele condiții cumulative:

• bunurile impozabile sunt deținute de persoane care în mod continuu beneficiază de câștigurile sau de orice foloase obișnuite aduse de acestea;

• persoanele respective declară în scris că nu sunt proprietarii bunurilor, fără să arate însă care sunt titularii dreptului de proprietate.

Pentru identificarea persoanelor care dețin în fapt bunurile impozabile și beneficiază de câștigurile sau de orice foloase obișnuite aduse de acestea, organul fiscal local, poate efectua o constatare la fața locului, întocmind în acest sens proces-verbal de constatare, conform dispozițiilor art. 65 din Codul de procedură fiscală.

Procesul-verbal cuprinde cel puțin următoarele elemente:

a) data și locul unde este încheiat;

b) numele, prenumele și calitatea persoanei împuternicite, precum și denumirea organului fiscal din care face parte aceasta;

c) temeiul legal în baza căruia s-a efectuat constatarea la fața locului;

d) constatările efectuate la fața locului;

e) susținerile contribuabilului/plătitorului, ale experților sau ale altor persoane care au participat la efectuarea constatării;

f) semnătura persoanei împuternicite, precum și a persoanelor prevăzute la lit. e). în caz de refuz al semnării de către persoanele prevăzute la lit. e), se face mențiune despre aceasta în procesul-verbal;

g) alte mențiuni considerate relevante.

Contribuabilul/Plătitorul are obligația să permită persoanelor împuternicite de organul fiscal pentru a efectua o constatare la fața locului, precum și experților folosiți pentru această acțiune intrarea acestora pe terenuri, în încăperi și în orice alte incinte, în măsura în care acest lucru este necesar pentru a face constatări în interes fiscal.

Deținătorii terenurilor ori incintelor respective trebuie înștiințați într-un termen rezonabil despre constatare, cu excepția controlului inopinat. Persoanele fizice trebuie informate asupra dreptului de a refuza intrarea în domiciliu sau reședință.

În caz de refuz, intrarea în domiciliul sau în reședința persoanei fizice se face cu autorizarea instanței judecătorești competente, dispozițiile privind ordonanța președințială din Codul de procedură civilă, republicat, fiind aplicabile.

La cererea organului fiscal, organele de poliție, jandarmerie ori alți agenți ai forței publice sunt obligați să îi acorde sprijinul pentru aplicarea prevederilor prezentului articol.

Înaintea emiterii deciziei de impunere pentru stabilirea provizorie a obligației fiscale, organul fiscal este obligat să asigure contribuabilului/plătitorului posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la faptele și împrejurările relevante în luarea deciziei.

Audierea se consideră îndeplinită în următoarele situații:

a) contribuabilul/plătitorul refuză explicit să se prezinte la termenul stabilit de organul fiscal în vederea audierii;

b) contribuabilul/plătitorul nu se prezintă, din orice motiv, la două termene consecutive stabilite de organul fiscal în vederea audierii.

Ulterior audierii persoanelor care dețin bunurile impozabile, și care declară în scris că nu sunt proprietarii bunurilor, fără să arate însă care sunt titularii dreptului de proprietate, organul fiscal local deschide rol fiscal și emite pe seama acestora decizie de impunere conform art. 93 alin. 1 lit. b) Cod procedură fiscală.

În cazul în care, după emiterea deciziei de impunere pentru stabilirea provizorie a obligației fiscale, moștenitorii defunctului dezbat succesiunea și procedează la declararea la organul fiscal local a certificatului de moștenitor, obligația fiscală este stabilită în sarcina adevăratului titular al dreptului de proprietate (moștenitorii debitorului), iar procedura de stabilire provizorie a obligației fiscale încetează.

B. A doua opțiune a organului fiscal local care se impune a fi folosită, în această situație, este cea menționată de prevederile art. 686-688 Cod de procedură civilă, respectiv art. 103 și urm. din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și activității notariale.

În cazul în care creditorul fiscal ia cunoştinţă, în orice mod, de faptul că debitorul a decedat, acesta este obligat să solicite de îndată camerei notarilor publici în a cărei circumscripţie a avut ultimul domiciliu defunctul să facă menţiune în registrul special prevăzut de lege despre începerea executării silite şi să îi elibereze un certificat din care să rezulte dacă moştenirea debitorului a fost sau nu dezbătută, iar în caz afirmativ, care sunt persoanele care au calitatea de moştenitori, precum şi faptul dacă până la acceptarea moştenirii de către cel puţin unul dintre succesibili a fost sau nu numit un curator al succesiunii.

Dacă se constată că moştenirea nu a fost dezbătută sau, după caz, acceptată, creditorul fiscal poate cere camerei notarilor publici în a cărei circumscripţie a avut ultimul domiciliu defunctul sau, după caz, notarului public deja sesizat întocmirea inventarului succesiuni sau desemnarea unei persoane în acest scop.

Procedura succesorală notarială se deschide la cererea secretarului consiliului local al localităţii în raza căreia se aflau bunurile defunctului la data deschiderii moştenirii.

Dacă în termen de un an şi 6 luni de la deschiderea moştenirii nu s-a înfăţişat niciun succesibil, notarul, la cererea oricărei persoane interesate, îi va soma pe toţi succesibilii, printr-o publicaţie făcută la locul deschiderii moştenirii, la locul unde se află imobilele din patrimoniul succesoral, precum şi într-un ziar de largă circulaţie, pe cheltuiala moştenirii, să se înfăţişeze la biroul său în termen de cel mult două luni de la publicare. Dacă niciun succesibil nu se prezintă în termenul fixat în publicaţie, notarul va constata că moştenirea este vacantă.

Moştenirile vacante revin comunei, oraşului sau, după caz, municipiului în a cărui rază teritorială se aflau bunurile la data deschiderii moştenirii şi intră în domeniul lor privat. Moştenirea se dobândeşte retroactiv de la data deschiderii sale. Comuna, oraşul sau, după caz, municipiul suportă pasivul moştenirii vacante numai în limita valorii bunurilor din patrimoniul succesoral.