Impozite locale

Potrivit prevederilor art. 249   din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal “ Orice persoanã care are în proprietate o clãdire situatã în România datoreazã anual impozit pentru acea clãdire, exceptând cazul în care în prezentul titlu se prevede diferit. (2) Impozitul prevãzut la alin. (1), denumit în continuare impozit pe clãdiri, precum şi taxa pe clãdiri prevãzutã la alin. (3) se datoreazã cãtre bugetul local al comunei, al oraşului sau al municipiului în care este amplasatã clãdirea. În cazul municipiului Bucureşti, impozitul şi taxa pe clãdiri se datoreazã cãtre bugetul local al sectorului în care este amplasatã clãdirea. 5) În înţelesul prezentului titlu, clãdire este orice construcţie situatã deasupra solului şi/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosinţa sa, şi care are una sau mai multe încãperi ce pot servi la adãpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalaţii, echipamente şi altele asemenea, iar elementele structurale de bazã ale

Conform prevederilor art. 249 alin. 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, pentru clădirile proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă, după caz, persoanelor juridice, altele decât cele de drept public, se stabileşte taxa pe clădiri, care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosinţă, după caz, în condiţii similare impozitului pe clădiri .   Pct. 17 alin. 2 teza finală din HG. 44/2004 privind Normele Metodologice de aplicare a Codului Fiscal, menţionează suplimentar faţă de textul din Codul Fiscal, că în ipoteza în care o persoană juridică - concesionar, locatar, titular al dreptului de administrare sau de folosinţă - încheie ulterior contracte de concesiune, închiriere, administrare sau folosinţă pentru aceeaşi clădire cu alte persoane, taxa pe clădiri va fi datorată de utilizatorul final. Prin modifi

Deşi problematica ce rezidă din lecturarea titlului poate stârni zâmbete, considerăm că aceasta reprezintă un aspect care trebuie analizat prin prisma unor principii elementare de drept. Izvorul acestei pledoarii a fost generat de punctul de vedere al unei instanţă de judecată din Cluj-Napoca, care într-o şedinţă publică a pus în vederea consilierului juridic al unei instituţii publice obligativitatea purtării în faţa instanţei de judecată a robei, element vestimentar cerut de art. 46 alin. 1 din Statutul consilieriilor juridici ( După 90 de zile de la publicarea prezentului statut, consilierii juridici sunt obligaţi să poarte robă în faţa tuturor instanţelor judecătoreşti. (2) Caracteristicile robei sunt identice cu cele ce privesc exercitarea profesiei de avocat, diferenţiindu-se prin însemnele proprii ale corpului profesional şi prin combinaţiile culorilor negru cu galben-auriu. (3) Purtarea robei în afara incintei instanţei judecătoreşti este interzisă ), adoptat de Congresul Extr

Regula de bază instituită de prevederile art. 44 din OG. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală menţionază faptul că actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat,   În situaţia contribuabililor fără domiciliu fiscal în România, care şi-au desemnat împuternicit, precum şi în situaţia numirii unui curator fiscal, actul administrativ fiscal se comunică împuternicitului sau curatorului, după caz. În cazul creanţelor fiscale administrate de Ministerul Economiei şi Finanţelor prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin domiciliu fiscal se înţelege: a) pentru persoanele fizice, adresa unde îşi au domiciliul, potrivit legii, sau adresa unde locuiesc efectiv, în cazul în care aceasta este diferită de domiciliu; b) pentru persoanele fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii libere, sediul activităţii sau locul unde se desfăşoară efectiv activitatea principală; c) pentru persoanele juridi

Ambele infracţiuni supuse analizei fac parte din sfera mai largă a infracţiunilor de corupţie, din subcategoria de infracţiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul, cu o mare varietate de elemente care le apropie dar şi cu particularităţi care le individualizează în spectrul infracţional sancţionat de legiuitorul român.             Conform prevederilor art. 255 din Codul penal, constituie infracţiune de dare de mită   promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase unui funcţionar, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini ori a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, sau în scopul de a face un act contrar acestor îndatoriri, pe când infracţiunea de cumpărare de influenţă reglementată de dispoziţiile art. 6 indice 1 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, reprezintă promisiunea, oferirea sau darea de bani, de daruri ori alte foloase, direct sau indirect, unei persoane care are influenţa

Adunarea generală a creditorilor şi comitetul creditorilor sunt două entităţi juridice care au atribuţii relativ asemănătoare, cu menţiunea că legea nu enumeră în mod expres decât atribuţiile comitetului creditorilor. Judecătorul-sindic poate desemna, în raport cu numărul creditorilor, un comitet format din 3-5 creditori dintre cei cu creanţe garantate, bugetare şi chirografare cele mai mari, prin valoare. Dacă din cauza numărului mic de creditori judecătorul-sindic nu consideră necesară constituirea unui comitet al creditorilor, atribuţiile comitetului referitoare la negocierea cu administratorul judiciar sau cu lichidatorul care doreşte să fie desemnat de către creditori în dosar condiţiile numirii şi să recomande adunării creditorilor astfel de numiri   şi la introducerea acţiunilor pentru anularea unor transferuri cu caracter patrimonial, făcute de debitor în dauna creditorilor, atunci când astfel de acţiuni nu au fost introduse de administratorul judiciar sau de lichidator , vo

Într-unul dintre litigiile aflate pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, cu obiect contestaţie la executare, s-a ridicat o problemă juridică interesantă legată de natura juridică a hotărârii judecătoreşti prin care se dispune acordarea ajutorului public judiciar în lumina dispoziţiilor OUG. nr. 51/2008, respectiv dacă aceasta are valoarea juridică a unui titlu executoriu, şi dacă această hotărâre este lipsită de efecte juridice în situaţia în care în cauză ulterior pronunţării devin incidente şi prevederile art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei. Astfel, contestatorul s-a prevalat de faptul că încheierea comercială pronunţată de Tribunalul Comercial Cluj, prin care   instanţa de judecată a dispus, urmare admiterii cererii de ajutor public judiciar, obligarea lui la plata taxei judiciare de timbru în 12 rate lunare egale, nu are valoarea unui titlu executoriu pentru a putea fi pusă în executare silită de organele fiscale din cadrul Municipiului Cluj-Napoca, cu atât m

Conform prevederilor art. 278 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, Consiliul local poate institui o taxă pentru şederea într-o unitate de cazare, într-o localitate asupra căreia consiliul local îşi exercită autoritatea, dar numai dacă taxa se aplică conform regulilor expres prevăzute în legislaţia fiscală. Instituirea taxei hoteliere constituie atribuţia opţională a consiliilor locale ale comunelor, ale oraşelor sau ale municipiilor, după caz. La nivelul municipiului Bucureşti această atribuţie se îndeplineşte de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti.   Hotărârea privind instituirea taxei hoteliere se adoptă în cursul anului şi se aplică în anul fiscal următor. Taxa hotelieră reprezintă din punct de vedere fiscal o obligaţia fiscală cu reţinere la sursă.   Persoanele juridice prin intermediul cărora se realizează cazarea au obligaţia ca în documentele utilizate pentru încasarea tarifelor de cazare să evidenţieze distinct taxa hotelieră încasată determinată în f