Scurtă privire asupra instituţiei adunării generale a creditorilor şi a comitetului creditorilor prin prisma Legii 85/2006

Adunarea generală a creditorilor şi comitetul creditorilor sunt două entităţi juridice care au atribuţii relativ asemănătoare, cu menţiunea că legea nu enumeră în mod expres decât atribuţiile comitetului creditorilor. Judecătorul-sindic poate desemna, în raport cu numărul creditorilor, un comitet format din 3-5 creditori dintre cei cu creanţe garantate, bugetare şi chirografare cele mai mari, prin valoare. Dacă din cauza numărului mic de creditori judecătorul-sindic nu consideră necesară constituirea unui comitet al creditorilor, atribuţiile comitetului referitoare la negocierea cu administratorul judiciar sau cu lichidatorul care doreşte să fie desemnat de către creditori în dosar condiţiile numirii şi să recomande adunării creditorilor astfel de numiri  şi la introducerea acţiunilor pentru anularea unor transferuri cu caracter patrimonial, făcute de debitor în dauna creditorilor, atunci când astfel de acţiuni nu au fost introduse de administratorul judiciar sau de lichidator, vor fi exercitate de adunarea creditorilor. Desemnarea comitetului creditorilor se va face, prin încheiere, după întocmirea tabelului preliminar de creanţe.

Comitetul creditorilor are următoarele atribuţii:a) să analizeze situaţia debitorului şi să facă recomandări adunării creditorilor cu privire la continuarea activităţii debitorului şi la planurile de reorganizare propuse; b) să negocieze cu administratorul judiciar sau cu lichidatorul care doreşte să fie desemnat de către creditori în dosar condiţiile numirii şi să recomande adunării creditorilor astfel de numiri; c) să ia cunoştinţă despre rapoartele întocmite de administratorul judiciar sau de lichidator, să le analizeze şi, dacă este cazul, să facă contestaţii la acestea d) să întocmească rapoarte, pe care să le prezinte adunării creditorilor, privind măsurile luate de administratorul judiciar sau de lichidator şi efectele acestora şi să propună, motivat, şi alte măsuri; e) să solicite, în temeiul art. 47 alin. (5), ridicarea dreptului de administrare al debitorului; f) să introducă acţiuni pentru anularea unor transferuri cu caracter patrimonial, făcute de debitor în dauna creditorilor, atunci cînd astfel de acţiuni nu au fost introduse de administratorul judiciar sau de lichidator. Împotriva acţiunilor, măsurilor şi deciziilor luate de comitetul creditorilor orice creditor poate formula contestaţie la adunarea creditorilor, în termen de 5 zile de la luarea acestora.

Controlul de oportunitate ale deciziilor manageriale ale administratorului judiciar se exercită într-un mod organizat în adunarea creditorilor şi în comitetul creditorilor. Deliberările şi hotărârile adunării creditorilor vor fi cuprinse într-un proces-verbal, care va fi semnat de preşedintele şedinţei, membrii comitetului creditorilor, precum şi de administratorul judiciar sau de lichidator, după caz. Procesul-verbal va fi depus, prin grija administratorului judiciar/lichidatorului, la dosarul cauzei, în termen de două zile lucrătoare de la data adunării creditorilor. Hotărârea adunării creditorilor poate fi desfiinţată de judecătorul-sindic pentru nelegalitate, la cererea creditorilor care au votat împotriva luării hotărârii respective şi au făcut să se consemneze aceasta în procesul-verbal al adunării, precum şi la cererea creditorilor îndreptăţiţi să participe la procedura insolvenţei, care au lipsit motivat de la şedinţa adunării creditorilor. Cererea  va fi depusă la dosarul cauzei în termen de 5 zile de la data adunării creditorilor şi va fi soluţionată în camera de consiliu, cu citarea celui care a introdus cererea, a administratorului judiciar sau, după caz, a lichidatorului şi a creditorilor. În cazul în care a fost constituit comitetul creditorilor, va fi citat şi preşedintele acestuia.

Existenţa atât a adunării creditorilor cât şi a comitetului creditorilor implică o durată mai mare a procedurii şi costuri mai mari. Astfel, în practică de cele mai multe ori, adunările creditorilor sunt atinse de lipsa cvorumului legal, din cauza neimplicării creditorilor şi lipsei de interes faţă de documentele de procedură publicate pe Buletinul procedurii de insolvenţă. Mai mult în adunările generale ale creditorilor, importanţa cea mai mare avându-o creditorii garantaţi, care au creanţele cele mai mari, aceştia putând numi şi administratorul judiciar care convine intereselor proprii. Fiindcă din comitetul creditorilor fac parte creditorii din toate cele trei categorii principale de creditori, garantaţi, bugetari şi chirografari, acesta pare mai reprezentativ şi mai util decât adunarea creditorilor. Adunările creditorilor sunt prea dese şi sufocate de prea multe formalităţi şi atribuţii, în condiţiile în care gradul de informare a creditorilor obişnuiţi cu privire la acest gen de proceduri este foarte redus. Prin modificarea adusă de Legea nr. 277/2009, în sensul că  creditorii vor putea vota şi prin corespondenţă  iar scrisoarea prin care îşi exprimă votul, semnată de creditor, sau înscrisul în format electronic căruia i s-a încorporat, ataşat ori asociat semnătura electronică extinsă, bazată pe un certificat valabil, poate fi comunicat prin orice mijloace, până în ziua fixată pentru exprimarea votului, administratorului judiciar sau lichidatorului. Astfel a fost eliminată cerinţa temporală de a trimite votul cu cel puţin 5 zile înainte de termenul fixat, şi nu mai este nevoie de un document parafat de un notar public.

Prin urmare, considerăm că eliminarea instituţiei adunării generale ar conduce la o creştere a eficienţei procedurii insolvenţei, prin transformarea caracterului complicat al deliberării creditorilor într-un mecanism simplificat. Comitetul creditorilor, fiind un organism alcătuit din reprezentanţii creditorilor, şi fiind compus de regulă din persoane cu competenţe în domeniu, ar trebui să fie în centrul spaţiului decizional. Legea franceză din 25 ianuarie 1985 a abolit adunarea creditorilor, conferind reprezentantului creditorilor, mandatar al justiţiei desemnat de tribunal, puterea de a acţiona în numele şi în interesul creditorilor. Profesiunea de mandatar este incompatibilă cu orice altă profesiune şi trebuie să fie exercitată cu titlu exclusiv. Reprezentantul este singurul abilitat să acţioneze atât în interesul colectiv al creditorilor cât şi în interesul individual al fiecăruia dintre ei.

 O problemă importantă legată de mecanismul propriu-zis de desfăşurare a adunării creditorilor este aceea relevată de definiţia dată de lege creditorului îndreptăţit să participe la procedură. Astfel  creditorul îndreptăţit să participe la procedura insolvenţei este acel creditor care a formulat şi căruia i-a fost admisă, total sau în parte, o cerere de înregistrare a creanţei sale pe tabelele de creanţe contra debitorului întocmite în procedură şi care are dreptul de a participa şi de a vota în adunarea creditorilor, inclusiv asupra unui plan de reorganizare judiciară admis de judecătorul-sindic, de a fi desemnat în calitate de membru al comitetului creditorilor, de a participa la distribuţiile de fonduri rezultate din reorganizarea judiciară a debitorului sau din lichidarea averii debitorului, de a fi informat ori notificat cu privire la desfăşurarea procedurii şi de a participa la orice altă procedură reglementată de prezenta lege. Au calitatea de creditor îndreptăţit să participe la procedura insolvenţei, fără a depune personal declaraţiile de creanţă, salariaţii debitorului.

Raportat la faptul că legea instituie o serie de termene în care administratorul judiciar trebuie să definitiveze tabelul creditorilor şi să-l supună spre aprobarea judecătorului sindic, se iveşte situaţia paradoxală în care un creditor care a formulat o cerere de înscriere a creanţei sale pe tabel, chiar situaţia absurdă în care creditorul care a solicitat deschiderea procedurii insolvenţei şi a şi formulat cerere de admitere a creanţei, nu are dreptul de a participa la procedură, pentru că  nu are calitatea de creditor îndreptăţit de a participa la procedură decât mult după data deschiderii procedurii insolvenţei. Prin urmare, de exemplu acest creditor nu va putea contesta raportul întocmit de administratorul judiciar prevăzut de art. 21 alin. 1 lit. a referitor la propunerea de intrare a debitorului  în procedura simplificată, fie continuarea perioadei de observaţie în cadrul procedurii, care se depune în maxim 30 de zile din momentul desemnării, desemnare care se face de cele mai multe ori de către judecătorul sindic prin hotărârea de deschidere a procedurii, deoarece potrivit art. 62 din Legea nr. 85/2006, data primei adunări a creditorilor este situată undeva  în intervalul 85 – 100 de zile de la data deschiderii procedurii. Ori în acest interval temporal, administratorul judiciar practic nu are un supraveghetor al managementului pe care îl efectuează asupra patrimoniului debitorului insolvent.

Pe de altă parte prin dispoziţiile legale introduse prin Legea nr.277/2009, adunarea creditorilor sau chiar comitetul creditorilor sunt pe cale să fie uzurpate de către un personaj misterios, şi anume creditorul care deţine mai mult de jumătate din valoarea totală a creanţelor. Astfel art. 11 lit. c prevede că  judecătorul sindic  desemnează  motivat, prin sentinţa de deschidere a procedurii, dintre practicienii în insolvenţă compatibili care au depus ofertă de servicii în acest sens la dosarul cauzei, a administratorului judiciar provizoriu sau, după caz, a lichidatorului care va administra procedura până la confirmarea ori, după caz, înlocuirea sa de către adunarea creditorilor sau creditorul care deţine cel puţin 50% din valoarea creanţelor, art. 19 alin. 2 ind. 2 prevede faptul că creditorul care deţine cel puţin 50% din valoarea totală a creanţelor poate să decidă, fără consultarea adunării creditorilor, desemnarea unui administrator judiciar sau lichidator în locul administratorului judiciar sau lichidatorului provizoriu ori să confirme administratorul judiciar provizoriu sau, după caz, lichidatorul provizoriu şi să îi stabilească remuneraţia.

Creditorii pot contesta la judecătorul-sindic, pentru motive de nelegalitate, decizia, în termen de 3 zile de la data publicării acesteia în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Judecătorul va soluţiona, de urgenţă şi deodată, toate contestaţiile printr-o încheiere prin care va numi administratorul judiciar/lichidatorul desemnat sau, după caz, va solicita adunării creditorilor/creditorului desemnarea unui alt administrator judiciar/lichidator.
 Dacă în termen de 3 zile de la data publicării în BPI a decizia adunării creditorilor sau a creditorului ce deţine cel puţin 50% din valoarea creanţelor nu este contestată, judecătorul-sindic, prin încheiere, va numi administratorul judiciar propus de creditori sau de creditorul ce deţine cel puţin 50% din valoarea creanţelor, dispunând totodată încetarea atribuţiilor administratorului judiciar provizoriu pe care l-a desemnat prin sentinţa de deschidere a procedurii.  

Ne punem întrebarea legitimă în ce măsură această posibilitate conferită creditorului care deţine cel puţin 50 % din valoarea creanţelor este în concordanţă cu caracterul colectiv al procedurii insolvenţei statuat de art. 3 pct. 3 din Legea nr. 85/2006 şi cu dreptul la apărare în condiţiile în care termenul scurt de contestare a decizie, care reprezintă un act unilateral, este de doar 3 zile şi nu curge de la comunicarea deciziei către ceilalţi creditori potrivit Codului de procedură civilă, ci doar prin intermediul Buletinului procedurilor de insolvenţă ? Răspunsul este că, deşi incompatibilă, în opinia noastră, atât cu principiul colectiv al procedurii insolvenţei, cât şi cu dreptul la apărare, procedura de comunicare amintită mai sus se înscrise în limitele art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia  comunicarea oricăror acte de procedură, a convocărilor şi notificărilor se efectuează prin Buletinul procedurilor de insolvenţă.