Impozite locale

Procedura soluţionării contestaţiilor împotriva actelor administrativ-fiscale, prevăzută de OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, se încadrează în dispoziţiile Constituţiei României, care oferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept sau într-un interes legitim prin intermediul unui act administrativ, să apeleze la o procedură prealabilă administrativ-jurisdicţională înainte de a se adresa justiţiei în vederea recunoaşterii dreptului sau a interesului legitim încălcat .             Contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condiţiile legii.                Legislaţia care se aplică în cazul soluţionării unei contestaţii împotriva unui act emis de o autoritate a administraţiei publice locale este următoarea: -           art. 205-art. 218 ale titlului IX din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, re

Potrivit paragrafului 22 din preambulul Regulamentului CE nr. 1346/2000 privind procedurile de insolvenţă, recunoaşterea hotărârilor instanţelor statelor membre privind deschiderea, desfăşurarea şi închiderea procedurilor de insolvenţă şi a hotărârilor aflate în legătură directă cu această procedură ar trebui să se facă fără nici o formalitate suplimentară în baza principiului încrederii reciproce. Astfel dacă există un conflict între două instanţe din două state membre care se consideră deopotrivă competente pentru a deschide procedura principală în baza art. 3, alin. 1, în cazul în care una dintre ele a deschis procedura insolvenţei, hotărârea ei trebuie să fie recunoscută în celelalte state membre fără ca acestea să aibă dreptul de a supune controlului judiciar propriu hotărârea instanţei respective.             Orice hotărâre de deschidere a unei proceduri de insolvenţă pronunţată de o instanţă dintr-un stat membru care se consideră competentă în temeiul art. 3 din Regulamentul CE

Contribuabilii persoane juridice care au ca profil de activitate servicii de transport public de pasageri, în regim urban sau suburban, sunt scutiţi de la plata impozitului pe mijloacele de transport numai pentru autobuze, autocare şi microbuze, prevăzute în tabelul de la art. 263 alin. (2) pct. 3 din Codul fiscal, utilizate exclusiv în scopul transportului public local de călători. Este considerat serviciu de transport public local de persoane prin curse regulate transportul public care îndeplineşte cumulativ urmãtoarele condiţii: a) se efectueazã de cãtre un operator de transport rutier, astfel cum acesta este definit şi licenţiat conform prevederilor Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 109/2005 , aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 102/2006 , cu modificãrile ulterioare, sau de cãtre un transportator autorizat, aşa cum acesta este definit şi autorizat conform prevederilor Legii nr. 92/2007; b) se efectueazã numai pe raza teritorial-administrativã a unei localitã

Certificatul de atestare fiscală se emite de organul fiscal competent al autorităţii administraţiei publice locale, la solicitarea contribuabilului. Certificatul de atestare fiscală se eliberează pe baza datelor cuprinse în evidenţa pe plătitor a organului fiscal competent şi cuprinde creanţele fiscale exigibile, existente în sold în prima zi a lunii următoare depunerii cererii, denumită lună de referinţă.   În certificatul de atestare fiscală se menţionează creanţele fiscale exigibile, cu termene de plată expirate până la data de întâi a lunii următoare emiterii acestuia. Certificatul de atestare fiscală se emite în termen de cel mult două zile lucrătoare de la data depunerii cererii de către contribuabil şi poate fi utilizat de contribuabil pe toată perioada lunii în care se emite. Certificatul de atestare fiscală emis în intervalul 25 a lunii - finele lunii este valabil pe toată perioada lunii următoare emiterii. Pe perioada de utilizare, certificatul poate fi prezentat de contrib

Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, aceasta a devenit subiectul de aplicare a unei suite de acte normative comunitare ce au drept scop realizarea unei pieţe interne efectivă şi concretă. Unul dintre aceste acte normative comunitare este Regulamentul CE nr. 1346/2000 din 29 mai 2000 privind procedurile de insolvenţă,   intrat în vigoare la data de 31 mai 2002 [1] . Ideea   unui act comunitar care să stabilească reguli comune aplicabile statelor membre a apărut chiar odată cu Tratatul de la Roma din 25 martie 1957 [2] , în special ca o posibilitate pentru statele membre ale Comunităţii Economice Europene să organizeze procedurile de insolvenţă dintre ele [3] .             Naşterea produsului final, a Regulamentului CE 1346/2000 privind procedurile de insolvenţă, a fost destul de lentă şi de greoaie, în special datorită domeniului delicat în care urma să intervină, şi anume insolvenţa, deci o problemă cu un accentuat aspect financiar. În evoluţia acestui proiect pot fi eviden