PROCEDURA SOLUŢIONĂRII CONTESTAŢIILOR ÎMPOTRIVA ACTELOR ADMINISTRATIVE FISCALE EMISE DE ADMINISTRAŢIA LOCALĂ

Procedura soluţionării contestaţiilor împotriva actelor administrativ-fiscale, prevăzută de OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, se încadrează în dispoziţiile Constituţiei României, care oferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept sau într-un interes legitim prin intermediul unui act administrativ, să apeleze la o procedură prealabilă administrativ-jurisdicţională înainte de a se adresa justiţiei în vederea recunoaşterii dreptului sau a interesului legitim încălcat.

            Contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condiţiile legii.

               Legislaţia care se aplică în cazul soluţionării unei contestaţii împotriva unui act emis de o autoritate a administraţiei publice locale este următoarea:

-          art. 205-art. 218 ale titlului IX din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată;

-          Ordinul nr.519/2005 privind Instrucţiunile din 27 septembrie 2005 pentru aplicarea titlului IX din Ordonanţa Guvernului nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată;

-          Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ.

            Fiind vorba despre o procedură legală, aceasta implică existenţa unei serii de etape ce trebuie parcurse în mod obligatoriu, atât de către persoana ce are calitatea de petent cât şi de către organul care soluţionează contestaţia fiscală. Etapele ce trebuie parcurse sunt următoarele:

    

1. Depunerea contestaţiei:

a)      persoanele care pot face contestaţie şi actele care pot fi contestate;

b)      locul unde se depune contestaţia, termenul de depunere şi conţinutul contestaţiei

2. Soluţionarea contestaţiei:

a)      organul competent în soluţionarea contestaţiei;

b)      modul de soluţionare, forma şi conţinutul deciziei de soluţionare a contestaţiei;

3. Soluţii asupra contestaţiei

a)      soluţiile;

b)      comunicarea şi căile de atac împotriva deciziilor emise în soluţionarea contestaţiei.

1. Depunerea contestaţiei

            Contestaţia poate fi făcută de orice persoană fizică/juridică împotriva oricărui act administrativ fiscal sau împotriva refuzului de a se emite actul administrativ.

            Exemple de acte administrative fiscale ce pot forma obiectul unei contestaţii fiscale formulate în baza prevederilor OG nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, sunt decizia de impunere emisă în urma depunerii declaraţiilor de către contribuabili, decizia de impunere emisă în urma raportului de inspecţie fiscală, titlurile executorii.

            Este îndreptăţit la contestaţie numai cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia. Baza de impunere şi impozitul, taxa sau contribuţia stabilite prin decizie de impunere se contestă numai împreună.

            Locul de depunere a contestaţiei diferă în funcţie de calea pe care înţelege să o urmeze petentul. Astfel pentru acesta există două posibilităţi oferite de prevederile legale:

·        dacă se alege calea administrativ-jurisdicţională de atac, adică procedura prevăzută de OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală: la registratura organului care a emis actul administrativ  sau prin poştă;

·        dacă se alege calea instanţei, adică se apelează la dispoziţiile legii nr. 544/2001 a contenciosului administrativ: la registratura instanţei de contencios-administrativ competentă, fie Tribunalul, fie Curtea de Apel, în funcţie de organul emitent al actului atacat, sau în funcţie de valoarea pecuniară contestată.

Termenul de depunere a contestaţiei diferă la rândul său, în funcţie de calea pe care o alege petentul. Astfel, dacă se alege calea administrativ-jurisdicţională de atac, contestaţia se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ-fiscal, sub sancţiunea decăderii.

            În cazul în care competenţa de soluţionare nu aparţine organului emitent al actului administrativ fiscal atacat, contestaţia va fi înaintată de către acesta, în termen de 5 zile de la înregistrare, organului de soluţionare competent.

            În cazul în care contestaţia este depusă la un organ fiscal necompetent, aceasta va fi înaintată, în termen de 5 zile de la data primirii, organului fiscal emitent al actului administrativ atacat.

·        dacă se alege calea instanţei: în 15 zile de la comunicarea actului administrativ-fiscal dacă partea nu exercită căile administrativ-jurisdicţionale de atac sau în termen de 6 luni în cazul cererilor prin care se solicită anularea unui act administrativ .

·        dacă se alege calea instanţei: în 15 zile de la comunicarea actului administrativ-fiscal dacă partea nu exercită căile administrativ-jurisdicţionale de atac sau în termen de 6 luni în cazul cererilor prin care se solicită anularea unui act administrativ .

            Contestaţia împotriva actelor administrativ-fiscale emise de autorităţile administraţiei publice locale trebuie să îndeplinească o serie de condiţii formale şi procedurale.

            Contestaţia se formulează în scris şi va cuprinde : datele de identificare a contestatorului,  obiectul contestaţiei, motivele de fapt şi de drept, dovezile pe care se întemeiază şi semnătura contestatorului sau a împuternicitului acestuia, precum şi ştampila în cazul persoanelor juridice.            

 Dacă se depune pe cale administrativă la contestaţie se vor anexa toate actele pe care petentul le consideră concludente în vederea soluţionării contestaţiei în favoarea sa, în schimb în cazul în care se depune direct la instanţa de judecată, contestaţia trebuie să fie însoţită doar de o copie a actului administrativ atacat

           

2.Soluţionarea contestaţiei:

      

                        Organul competent în soluţionarea contestaţiei în cazul contestaţiilor depuse pe calea administrativă, în baza prevederilor OG nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, este autoritatea administraţiei publice locale emitentă a actului administrativ, în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, iar în cazul contestaţiilor depuse la instanţă în temeiul prevederilor Legii nr. 544/2001 a contenciosului administrativ se soluţionează de către tribunale administrativ-fiscale sau de către curţile de apel. Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr.554/2004 a  contenciosului-administrativ:„Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi  judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.”

            Analiza contestaţiei se face în raport de susţinerile contestatorului, de legislaţia la care acesta face referire şi de documentele pe care le prezintă în susţinerea motivelor prezentate în contestaţie.

            Contestaţia se soluţionează prin emiterea dispoziţiei semnată de conducătorul organului fiscal emitent al actului sdministrativ atacat (primar). Dispoziţia cuprinde soluţia pronunţată, calea de atac, termenul în care aceasta poate fi exercitată (6 luni) şi instanţa competentă (tribunal, secţia de contencios-administrativ).

            La baza dispoziţiei stă referatul în care se explică motivele de fapt şi de drept ale celui care soluţionează contestaţia.

            Referatul se semnează de către organul competent în soluţionarea contestaţiei (inspector, şef serviciu şi director), se aprobă de către primar şi se vizează de serviciul juridic-contencios. Referatul se elaborează în dublu exemplar, iar dispoziţia în trei exemplare.

            Art. 211 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată prevede că decizia de soluţionare a contestaţiei se emite în formă scrisă şi va cuprinde: preambulul, considerentele şi dispozitivul.

            Preambulul cuprinde: denumirea organului învestit cu soluţionarea, numele sau denumirea contestatorului, domiciliul fiscal al acestuia, numărul de înregistrare a contestaţiei la organul de soluţionare competent, obiectul cauzei, precum şi sinteza susţinerilor părţilor atunci când organul competent de soluţionare a contestaţiei nu este organul emitent al actului atacat. Considerentele cuprind motivele de fapt şi de drept care au format convingerea organului de soluţionare competent în emiterea deciziei. Dispozitivul cuprinde soluţia pronunţată, calea de atac, termenul în care aceasta poate fi exercitată şi instanţa competentă.

            Decizia se semnează de către conducătorul direcţiei generale, directorul general al organului competent constituit la nivel central, conducătorul organului fiscal emitent al actului administrativ atacat sau de înlocuitorii acestora, după caz.

            Prin intermediul soluţionării contestaţiei, petentului nu i se poate îngreuna situaţia în sensul creşterii obligaţiilor fiscale stabilite prin actul administrativ-fiscal contestat de către acesta.

3. Soluţiile asupra contestaţiei pot fi :

            În cazul contestaţiilor depuse pe cale administrativă, în temeiul OG nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, contestaţia poate fi admisă, în totalitate sau în parte, ori respinsă. În cazul în care contestaţia nu îndeplineşte condiţiile procedurale, aceasta va fi respinsă ca inadmisibilă fără a se mai analiza fondul contestaţiei. O contestaţie poate fi respinsă fie ca inadmisibilă, în ipoteza în care a fost depusă cu încălcarea termenului imperativ de depunere a acesteia la organul în drept să o soluţioneze sau a unei alte condiţii de formă sau de procedură; ca nefondată, dacă respectă condiţiile de formă, dar pe fondul cauzei, în fapt petentul nu poate demonstra  faptul că i s-a încălcat un drept sau un interes legitim prim emiterea actului administrativ atacat; ca neîntemeiată, în ipoteza în care petentul nu îşi poate întemeia cererea sa pe prevederi legale care să ducă la o soluţie favorabilă pentru dânsul, sau prevederile legale pe care îşi întemeiază contestaţia nu au relevanţă în cauză.

            În cazul admiterii contestaţiei se decide, după caz, anularea totală sau parţială a actului atacat. Prin decizie se poate desfiinţa total sau parţial actul administrativ atacat, situaţie în care urmează să se încheie un nou act administrativ fiscal care va avea în vedere strict considerentele deciziei de soluţionare.

            În cazul contestaţiilor depuse la instanţă, aceasta poate să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un alt act administrativ, sau chiar să acorde despăgubiri petentului, dacă acesta probează că a suferit un prejudiciu în urma emiterii actului administrativ anulat de instanţa de judecată. Potrivit art. 18 din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ:«Instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. (8) alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă.»

 4. Comunicarea soluţiei cu privire la contestaţia petentului

            Un exemplar al dispoziţiei se comunică contestatorului, un exemplar împuternicitului sau curatorului contestatorului (dacă este cazul), iar un exemplar organului fiscal care a emis actul administrativ contestat.

            Dispoziţia se poate ataca de contestatar la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, potrivit prevederilor Legii nr. 544/2001 a contenciosului administrativ. Potrivit art. 218 din OG nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, „(1) Decizia privind soluţionarea contestaţiei se comunică contestatorului, persoanelor introduse, în condiţiile art.44, precum şi organului fiscal emitent al actului administrativ atacat.

            (2) Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei potrivit art.212, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii.”