Impozite locale

Ordinul 2842/2011 se aplicã pentru obligaţiile fiscale ale unitãţilor administrativ-teritoriale sau, dupã caz, ale subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiului Bucureşti, în conformitate cu art. XI din Ordonanţa Guvernului nr. 30/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor mãsuri financiar-fiscale.              Pentru obligaţiile fiscale accesorii aferente obligaţiilor fiscale principale restante la data de 31 august 2011 se acordã urmãtoarele facilitãţi:     a) anularea unei cote de 50% din majorãrile de întârziere aferente obligaţiilor fiscale principale, dacã obligaţiile principale şi cota de 50% din majorãrile de întârziere, calculate pânã la data plãţii, administrate de fiecare dintre organele fiscale prevãzute la art. 1 alin. (2), sunt stinse prin platã sau compensare pânã la data de 31 decembrie 2011;     b) anularea unei cote de 25% din majorãrile de întârziere aferente obligaţiilor fiscal

Raportat la incidenţa procedurii ordonanţei preşedinţiale în cadrul unei executării silite a creanţelor fiscale, consider că această procedură este inadmisibilă. Potrivit dispoziţiilor articolului 172 alineat 2 Cod procedură fiscală: “ Dispoziţiile privind suspendarea provizorie a executării silite prin ordonanţă preşedinţială prevăzute de art 403 alin 4 din Codul de procedură   civilă   nu sunt aplicabile ”. Analizând textul de lege citat, rezultă în mod clar faptul că în materia contestaţiei formulate împotriva executării creanţelor fiscale, legiuitorul a înlăturat posibilitatea debitorului de a obţine suspendarea provizorie, acesta având dreptul de a formula cerere de suspendare în condiţiile articolului 403 alineat 1 Cod procedură civilă. Eventualele susţineri   în sensul că interdicţia nu vizează şi formularea cererii pe calea ordonanţei preşedinţiale reglementată de art 581 Cod. procedură civilă nu sunt întemeiate, întrucât în acest fel s-ar eluda scopul urmărit de legiuitor prin

Potrivit art. 37 din Ordonanţa 2 din 12 iulie 2001, procesul-verbal neatacat în termenul prevăzut la art. 31 constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate. Comunicarea procesului verbal şi a înştiinţării de plată se face prin poştă, cu aviz de primire, sau prin afişare la domiciliul sau la sediul contravenientului. Operaţiunea de afişare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puţin un martor ( art. 27 din OG. nr. 2/2001). În temeiul art. 39 din acelaşi act normativ organul constatator este obligat să trimită   procesul verbal de contravenţie spre executare silită către organul de executare de la domiciliul sau sediul debitorului. Conform prevederilor art. 141 alin. 8 din Codul de procedură fiscală “ În cazul în care titlurile executorii emise de alte organe decât cele prevãzute la art. 33 alin. (1) nu cuprind unul dintre urmãtoarele elemente: numele şi prenumele sau denumirea debitorului, codul numeric personal, codul unic de înregistrare, domiciliul sau sediul, c

Raportat la dispoziţiile art.41 şi 113 din OG. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, art. 2 alin. 1 lit. c din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ ,   consider că este   inadmisibilă acţiunea în contencios administrativ a unei persoane fizice sau juridice prin care se contestă legalitatea unui certificat de atestare fiscală emis de compartimentul de specialitate din cadrul unei unităţi administrativ teritoriale, din prisma obligaţiilor fiscale conţinute de acesta, deoarece  certificatul de atestare fiscală nu este act administrativ . Potrivit prevederilor art. 113 din OG. nr. 92/2003 ( 1) Certificatul de atestare fiscalã se emite de organul fiscal competent al autoritãţii administraţiei publice locale, la solicitarea contribuabilului.(2) Certificatul de atestare fiscalã se elibereazã pe baza datelor cuprinse în evidenţa pe plãtitor a organului fiscal competent şi cuprinde creanţele fiscale exigibile, existente în sold în prima zi a lunii urmãtoare depunerii cere

În Monitorul Oficial al României nr. 626/02.09.2011 a fost publicată Ordonanţa Guvernului nr. 29/2011 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Printre modificările aduse textului Codului de procedură fiscală se preconizează a fi şi aceea cuprinsă în textul art. 122 indice 1   în sensul că în cazul contribuabililor cărora li s-a deschis procedura insolvenţei, pentru creanţele fiscale născute anterior sau ulterior datei deschiderii procedurii insolvenţei se datorează dobânzi şi penalităţi de întârziere potrivit legii care reglementează această procedură. Acest text legal urmează, dacă nu va fi modificat de Parlament în procedura de aprobare prin lege a Ordonanţei nr. 29/2011, să fie aplicabil începând cu data de 17 septembrie 2011. În forma actuală textul legal menţionat mai sus prevede faptul că pentru creanţele fiscale născute anterior sau ulterior datei deschiderii procedurii insolvenţei nu se datorează şi nu se calculează

În Monitorul Oficial al României nr. 627/02.09.2011 a fost publicată Ordonanţa Guvernului nr. 30/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale. Printre modificările care au fost aduse  textului Codului Fiscal a fost și aceea prevăzută de art. 254 alin. 6 indice 1 în sensul că declararea clădirilor pentru stabilirea impozitului aferent nu este condiţionată de înregistrarea acestor imobile la oficiile de cadastru şi publicitate imobiliară.  Problema care se pune şi care se pare că a fost omisă, cu ştiinţă sau dintr-o gravă eroare, de cei care au iniţiat modificările la Codul Fiscal prin Ordonanţa Guvernului nr. 30/2011, este faptul că Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal stabileşte ca unic criteriu impozabil dreptul de proprietare asupra unei clădiri ( art. 249 ain. 1: orice persoană care are în proprietate o clădire situată în România datorează anual impozit pentru acea clădire......)

Conform pct.4 alin.1 al art.250 din Legea nr.571/2003, privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, sunt scutite de la plata impozitului pe clădiri „ clădirile care constituie patrimoniul unităţilor şi instituţiilor de învăţământ de stat, confesional sau particular, autorizate să funcţioneze provizoriu sau acreditate, cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru activităţi economice .” Problema care se pune în practică este aceea de a răspunde la următoarea intrebare: - interpretarea prevederilor art. 250 alin. 1 pct. 4   din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, se face în sensul că scutirea prevăzută de acest text legal poate fi aplicată proprietarului, persoană fizică sau juridică (ce nu   este scutită de la plata impozitului în temeiul celorlalte puncte menţionate de art. 250 alin. 1 ), a unui imobil clădire sau teren dat în folosinţă în baza unui contract de comodat sau închiriere   unităţilor şi instituţiilor de învăţământ de stat, confesional sau par

Într-o sentinţă civilă pronunţată de curând de către Tribunalul Cluj, într-un litigiu privind anularea unei decizii de impunere prin care au fost stabilite de organul fiscal obligaţii fiscale în sarcina unui contribuabil, instanţa de judecată învocând prevederile art. 125 din OG. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, a constatat legalitatea obligaţiei de plată, şi concomitent a dispus eşalonarea obligaţiei de plată în rate lunare. În argumentarea sa, instanţa de judecată a statuat asupra faptului că a aplicat argumentul de interpretare conform căruia cine poate dispune mai mult, poate dispune şi mai puţin , în sensul că dacă instanţa ar putea teoretic, înlătura obligaţia de plată, ar putea, cu atât mai   mult, să dispună eşalonarea acesteia, precum şi argumentul că dacă organul fiscal poate acorda, pentru motive temeinice, diverse înlesniri la plată, cu atât mai mult instanţa, care are plenitudine de competenţă în materie, ar putea lua acelaşi tip de măsuri. Consider că so

Potrivit dispoziţiilor art.   256 din Codul Fiscal   „( 3) Pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate , date în administrare ori în folosinţă, se stabileşte taxa pe teren care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor , locatarilor , titularilor dreptului de administrare sau de folosinţă, după caz, în condiţii similare impozitului pe teren” ,   iar conform pct. 73 din Normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal : Contribuabilii prevăzuţi la alin. (2) vor anexa la declaraţia fiscală , în fotocopie semnată pentru conformitate cu originalul, actul privind concesionarea,închirierea, darea în administrare sau în folosinţă a clădirii respective. În situaţia în care în act nu sunt înscrise suprafaţa terenului, categoria de folosinţă şi suprafaţa construită la sol a cladirilor, acolo unde sunt amplasate cladiri, la act se anexează ,în mod obligatoriu, un certificat emis de către persoana juridică

Procedura soluţionării contestaţiilor împotriva actelor administrativ-fiscale, prevăzută de OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, se încadrează în dispoziţiile Constituţiei României, care oferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept sau într-un interes legitim prin intermediul unui act administrativ, să apeleze la o procedură prealabilă administrativ-jurisdicţională înainte de a se adresa justiţiei în vederea recunoaşterii dreptului sau a interesului legitim încălcat .             Contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condiţiile legii.                Legislaţia care se aplică în cazul soluţionării unei contestaţii împotriva unui act emis de o autoritate a administraţiei publice locale este următoarea: -           art. 205-art. 218 ale titlului IX din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, re