COMPETENŢA INSTANŢEI DE JUDECATĂ DE A DISPUNE EŞALONAREA PLĂŢII OBLIGAŢIILOR FISCALE

Într-o sentinţă civilă pronunţată de curând de către Tribunalul Cluj, într-un litigiu privind anularea unei decizii de impunere prin care au fost stabilite de organul fiscal obligaţii fiscale în sarcina unui contribuabil, instanţa de judecată învocând prevederile art. 125 din OG. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, a constatat legalitatea obligaţiei de plată, şi concomitent a dispus eşalonarea obligaţiei de plată în rate lunare. În argumentarea sa, instanţa de judecată a statuat asupra faptului că a aplicat argumentul de interpretare conform căruia cine poate dispune mai mult, poate dispune şi mai puţin, în sensul că dacă instanţa ar putea teoretic, înlătura obligaţia de plată, ar putea, cu atât mai  mult, să dispună eşalonarea acesteia, precum şi argumentul că dacă organul fiscal poate acorda, pentru motive temeinice, diverse înlesniri la plată, cu atât mai mult instanţa, care are plenitudine de competenţă în materie, ar putea lua acelaşi tip de măsuri.

Consider că soluţia şi argumentarea invocată de instanţa de judecată în atingerea soluţiei sunt eronate pentru următoarele motive:

1. Articolele legale incidente în speţă, sunt în principal următoarele:

Art.. 25 -OG. nr. 92/2003
    Creditorii şi debitorii
    (1) În raporturile de drept material fiscal, creditorii sunt persoanele titulare ale unor drepturi de creanţã fiscalã prevãzute la art. 21, iar debitorii sunt acele persoane care, potrivit legii, au obligaţia corelativã de platã a acestor drepturi.

Art. 21- OG. nr. 92/2003
    Creanţele fiscale
    (1) Creanţele fiscale reprezintã drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultã din raporturile de drept material fiscal.(2) Din raporturile de drept prevãzute la alin. (1) rezultã atât conţinutul, cât şi cuantumul creanţelor fiscale, reprezentând drepturi determinate constând în:
    a) dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adãugatã, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit alin. (4), denumite creanţe fiscale principale;
    b) dreptul la perceperea dobânzilor, penalitãţilor de întârziere sau majorãrilor de întârziere, dupã caz, în condiţiile legii, denumite creanţe fiscale accesorii.
    (3) În cazurile prevãzute de lege, organul fiscal este îndreptãţit sã solicite stingerea obligaţiei fiscale de cãtre cel îndatorat sã execute acea obligaţie în locul debitorului.
    (4) În mãsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte venituri ale bugetului general consolidat se constatã cã a fost fãrã temei legal, cel care a fãcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.

Art. 32 -OG nr. 92/2003
    Competenţa generalã
    (1) Organele fiscale au competenţã generalã privind administrarea creanţelor fiscale, exercitarea controlului şi emiterea normelor de aplicare a prevederilor legale în materie fiscalã.

Art. 125 -OG. nr. 92/2003
    Înlesniri la plata obligaţiilor fiscale
    (1) La cererea temeinic justificatã a contribuabililor, organul fiscal competent poate acorda pentru obligaţiile fiscale restante, atât înaintea începerii executãrii silite, cât şi în timpul efectuãrii acesteia, înlesniri la platã, în condiţiile legii.
    (2) La cererea temeinic justificatã a debitorilor, persoane fizice sau juridice, creditorii bugetari locali, prin autoritãţile administraţiei publice locale care administreazã aceste bugete, pot acorda, pentru obligaţiile bugetare restante pe care le administreazã, urmãtoarele înlesniri la platã:
    a) eşalonãri la plata impozitelor, taxelor, chiriilor, redevenţelor, contribuţiilor şi a altor obligaţii la bugetul local; b) amânãri la plata impozitelor, taxelor, chiriilor, contribuţiilor şi a altor obligaţii la bugetul local; c) eşalonãri la plata majorãrilor de întârziere de orice fel, cu excepţia majorãrilor de întârziere datorate pe perioada de eşalonare;d) amânãri şi/sau scutiri ori amânãri şi/sau reduceri de majorãri de întârziere, cu excepţia majorãrilor de întârziere datorate pe perioada de amânare;e) scutiri sau reduceri de impozite şi taxe locale, în condiţiile legii.
    (3) Procedura de acordare a înlesnirilor la platã pentru creanţele bugetare locale se stabileşte prin acte normative speciale.
    (4) Pentru acordarea înlesnirilor la platã creditorii bugetari locali vor cere debitorilor constituirea de garanţii.

Din lecturarea textelor de lege expuse mai sus rezultă cu certitudine că în materia acordării eşalonării la plata obligaţiilor fiscale, există o competenţă exclusivă, iar acea competenţă exclusivă este deţinută de entitatea juridică prevăzută de legiuitor sub denumirea de creditor bugetar. Creditorul bugetar este definit ca fiind persoana titulară ale unor drepturi de creanţã fiscalã. Ori este cât se poate de clar faptul că, în nicio o ipoteză legală menţionată de art. 125 din OG. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, o instanţă de judecată nu deţine calitatea de creditor bugetar, deoarece aceasta nu administrează niciun buget. Nedeţinând calitatea de creditor bugetar, o instanţă de judecată, conform legislaţiei în vigoare din România, nu are competenţa legală de a soluţiona în temeiul prevederilor art. 125 din OG. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, vreo cerere de eşalonare la plata obligaţiilor fiscale.

Singura eşalonare pe care o instanţă de judecată o poate dispune se referă la eşalonarea plăţii taxei judiciare de timbru, în lumina dispoziţiilor Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru (art. 21(1) Persoanele fizice pot beneficia de scutiri, reduceri, eşalonãri sau amânãri pentru plata taxelor judiciare de timbru, în condiţiile Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilã, aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 193/2008.(2) Instanţa acordã persoanelor juridice, la cerere, facilitãţi sub formã de reduceri, eşalonãri sau amânãri pentru plata taxelor judiciare de timbru datorate pentru acţiuni şi cereri introduse la instanţele judecãtoreşti, în urmãtoarele situaţii:
    a) cuantumul taxei reprezintã mai mult de 10 % din media venitului net pe ultimele 3 luni de activitate; b) plata integralã a taxei, potrivit art. 20, nu este posibilã deoarece persoana juridicã se aflã în curs de lichidare sau dizolvare ori bunurile acesteia sunt, în condiţiile legii, indisponibilizate.
    (3) În mod excepţional, instanţa poate acorda persoanelor juridice reduceri, eşalonãri sau amânãri pentru plata taxelor judiciare de timbru, în alte cazuri în care apreciazã, faţã de datele referitoare la situaţia economico-financiarã a persoanei juridice, cã plata taxei de timbru, la valoarea datoratã, ar fi de naturã sã afecteze în mod semnificativ activitatea curentã a persoanei juridice.(4) Reducerea taxei de timbru poate fi acordatã separat sau, dupã caz, împreunã cu eşalonarea sau amânarea plãţii.)
În plus, argumentul a fortiori, în sensul că dacă instanţa ar putea înlătura obligaţia de plată, atunci ar putea şi eşalona plata acesteia, nu are incidenţă în speţă motivat de faptul că instanţa de judecată statuase deja  expres faptul că există în sarcina contribuabilului obligaţia de plată, ori nu mai există logică la baza construcţiei argumentului invocat.