Impozite locale

Riscând să fiu acuzat de subiectivism, dar provocat iremediabil de o soluţie care se doreşte a fi etalon al jurisprudenţei în materia contestaţiei la executare fiscală, consider că se impun a fi făcute o serie de precizări, care odată înţelese vor demostra faptul că nu orice etalon, este în realitate un etalon.   În esenţă, în această speţă instanţa de recurs a constat faptul că hotărârea primei instanţe este ilegală, deoarece aceasta nu a constatat faptul că organul de executare silită a încălcat normele prevăzute de OG. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, deoarece a început executarea silită în baza unui titlu executoriu emis în aceeaşi zi cu somaţia de plată, fără ca în prealabil să fie comunicat titlul de creanţă (1) , iar obligaţia de plată a taxei pe clădire a fost stabilită nu doar începând cu data semnării actului adiţional la contractul de închiriere, ci retroactiv, de la data semnării contractului iniţial de închiriere (2) , şi cu privire la o suprafaţă de c

De multe ori în practică societăţile comerciale care beneficiază de regimul derogatoriu prevăzut de   prevederile Ordinului nr. 1221/2009 emis de Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,   susţin faptul că ar fi scutite de la plata impozitului pe clădire şi teren pentru perioada în care societatea se află   în suspendarea temporară de activitate (art. 237 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale). Contrar acestor argumente, consider că   Ordinul nr. 1221/2009 emis de Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, nu este aplicabil în procedura de administrare a creanţelor datorate bugetelor locale, ci are aplicabilitate doar în cazul impozitelor, taxelor şi contribuţiilor administrate de Agenţia Naţională de Administare Fiscală, deci cele datorate la bugetul de stat. Astfel, art. 7 din Ordinul 1221/2009 stabileşte clar sfera de aplicabilitate a acestui text legal , în sensul că doar Direcţia generală de proceduri pentru administrarea venituri