Impozite locale

Conform prevederilor art. 249(3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal şi a HG. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal ” Pentru clădirile proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă, după caz, persoanelor juridice, altele decât cele de drept public, se stabileşte taxa pe clădiri, care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosinţă, după caz, în condiţii similare impozitului pe clădiri. (3) Contribuabilii prevăzuţi la alin. (2) vor anexa la declaraţia fiscală, în fotocopie semnată pentru conformitate cu originalul, actul privind concesionarea, închirierea, darea în administrare sau în folosinţă a clădirii respective. În situaţia în care în acest act nu sunt înscrise valoarea de inventar a clădirii înregistrată în contabilitatea persoanei juridice care a hotărât concesionarea, închir

Conform prevederilor art. 249(1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal orice persoană care are în proprietate o clădire situată în România datorează anual impozit pentru acea clădire, exceptând cazul în care în prezentul titlu se prevede diferit . Impozitul pe clădiri se datorează către bugetul local al comunei, al oraşului sau al municipiului în care este amplasată clădirea. În cazul municipiului Bucureşti, impozitul şi taxa pe clădiri se datorează către bugetul local al sectorului în care este amplasată clădirea. În cazul în care o clădire se află în proprietatea comună a două sau mai multe persoane, fiecare dintre proprietarii comuni ai clădirii datorează impozitul pentru spaţiile situate în partea din clădire aflată în proprietatea sa. În cazul în care nu se pot stabili părţile individuale ale proprietarilor în comun, fiecare proprietar în comun datorează o parte egală din impozitul pentru clădirea respectivă. În accepţiunea Codului Fiscal, clădire este orice construcţie situ

Sunt tot mai dese invocate de către contribuabilii nemulţumiţi de calculul impozitului pentru mijloacele de transport, argumente   cu privire la inexistenţa obligaţiei de plată a impozitului pentru autoturismele care au fost radiate din circulaţia de pe drumurile publice în conformitate cu prevederile art. 6 din OUG. 189/2005, zicându-se că din moment ce nu mai circulă cu respectivele autoturisme pe drumurile publice, nu mai au obligaţia achitării impozitului stabilit de prevederile art. 261 Cod Fiscal. În cele ce urmează vom încerca să demonstrăm netemeinicia legală a acestor argumente.   Potrivit dispoziţiilor art.   2 61 din Codul Fiscal   1 ) Orice persoană care are în proprietate un mijloc de transport care trebuie înmatriculat/înregistrat în România datorează un impozit anual pentru mijlocul de transport, cu excep ț ia cazurilor în care în prezentul capitol se prevede altfel. (2) Taxa prevăzută la alin. (1), denumită în continuare taxa asupra mijloacelor de transport, se plăteş

Conform prevederilor art. 250 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, clădirile pentru care nu se datorează impozit, prin efectul legii, sunt, clădirile care, potrivit legii, sunt clasate ca monumente istorice, de arhitectură sau arheologice, muzee ori case memoriale, indiferent de titularul dreptului de proprietate sau de administrare, cu excepţia încăperilor care sunt folosite pentru activităţi . Monumentele istorice sunt bunuri imobile, construcţii şi terenuri situate pe teritoriul României, semnificative pentru istoria, cultura şi civilizaţia naţionalã şi universalã. Regimul de monument istoric este conferit prin clasarea acestor bunuri imobile conform procedurii prevãzute în Legea nr. 422/2001. Monumentele istorice se claseazã astfel: a) în grupa A - monumentele istorice de valoare naţionalã şi universal,  b) în grupa B - monumentele istorice reprezentative pentru patrimoniul cultural local. Clasarea monumentelor istorice în grupe se face prin ordin al ministru

Art. 66 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 dispune expres faptul că nu sunt supuse procedurii de verificare creanţele bugetare rezultând dintr-un titlu executoriu necontestat în termenele prevăzute de legi speciale. Conform prevederilor art. 141 alin. 2 din OG. nr. 92/2003 (2) Titlul de creanţã devine titlu executoriu la data la care creanţa fiscalã este scadentã prin expirarea termenului de platã prevãzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod prevãzut de lege şi art. 205 şi urm. din acelaşi act normativ " Împotriva titlului de creanţã, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestaţie potrivit legii. Contestaţia este o cale administrativã de atac şi nu înlãturã dreptul la acţiune al celui care se considerã lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condiţiile legii. Contestaţia se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicãrii actului administrativ fiscal, sub sancţiunea decãderi

Potrivit prevederilor exprese ale art. 1 alin. 1 şi 2, art. 2 din Codul Muncii, “ Prezentul cod reglementeazã domeniul raporturilor de muncã, modul în care se efectueazã controlul aplicãrii reglementãrilor din domeniul raporturilor de muncã, precum şi jurisdicţia muncii.(2) Prezentul cod se aplicã şi raporturilor de muncã reglementate prin legi speciale, numai în mãsura în care acestea nu conţin dispoziţii specifice derogatorii ” , “ Dispoziţiile cuprinse în prezentul cod se aplicã: a) cetãţenilor români încadraţi cu contract individual de muncã, care presteazã muncã în România ; ”.  În conformitate cu dispoziţiile art. 159 alin. 1 şi 2 coroborate cu prevederile art. 169 alin. 1 şi 2 din Codul Muncii , “ Salariatul care a încasat de la angajator o sumã nedatoratã este obligat sã o restituie. Nicio reţinere din salariu nu poate fi operatã, în afara cazurilor şi condiţiilor prevãzute de lege. Reţinerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacã datoria sala