AMENDĂ CONTRAVENŢIONALĂ PENTRU NEDECLARARE CLĂDIRE ÎNCHIRIATĂ DE LA O UNITATE ADMINISTRATIV-TERITORIALĂ

Conform prevederilor art. 249(3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal şi a HG. 44/2004 privind Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal ”Pentru clădirile proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă, după caz, persoanelor juridice, altele decât cele de drept public, se stabileşte taxa pe clădiri, care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosinţă, după caz, în condiţii similare impozitului pe clădiri. (3) Contribuabilii prevăzuţi la alin. (2) vor anexa la declaraţia fiscală, în fotocopie semnată pentru conformitate cu originalul, actul privind concesionarea, închirierea, darea în administrare sau în folosinţă a clădirii respective. În situaţia în care în acest act nu sunt înscrise valoarea de inventar a clădirii înregistrată în contabilitatea persoanei juridice care a hotărât concesionarea, închirierea, darea în administrare sau în folosinţă a clădirii, precum şi data înregistrării în contabilitate a clădirii respective, iar în cazul efectuării unor reevaluări, data ultimei reevaluări, la act se anexează, în mod obligatoriu, un certificat emis de către proprietari, prin care se confirmă realitatea menţiunilor respective”. Din analiza textelor legale menţionate mai sus rezultă faptul că persoanele juridice ce deţin calitatea de locatar într-o clădire proprietate a statului sau a unei unităţi administrativ-teritoriale au obligaţia de a depune o declaraţie la organul fiscal însoţită de o copie a actului încheiat cu proprietarul clădirii, prin care au dobândit dreptul de folosinţă.

Problema care se pune este dacă încălcarea acestei obligaţii poate atrage în sarcina respectivei persoane juridice vreo sancţiune contravenţională. De multe ori în practică organele fiscale  aplică pentru această nerespectare a legii amenzi contravenţionale pe argumentul că în speţă ar fi aplicabil textul art. 294 alin. 2 lit. b potrivit căruia constituie contravenţii nedepunerea declaraţiilor de impunere prevăzute la art. 254 alin. 5 şi 6 din Codul fiscal.

În opinia noastră această interpretare este eronată pentru motivele pe care le vom expune în continuare.

Sancţiunile contravenţionale din Codul Fiscal se raliază ca idee de principiu regulilor de bază stabilite de dreptul comun în materie de răspundere contravenţională, respectiv OG. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor în art. 3 ((1) Actele normative prin care se stabilesc contravenţii vor cuprinde descrierea faptelor ce constituie contravenţii şi sancţiunea ce urmează să se aplice pentru fiecare dintre acestea; în cazul sancţiunii cu amenda se vor stabili limita minimă şi maximă a acesteia sau, după caz, cote procentuale din anumite valori; se pot stabili şi tarife de determinare a despăgubirilor pentru pagubele pricinuite prin săvârşirea contravenţiilor.(2) Persoana juridică răspunde contravenţional în cazurile şi în condiţiile prevăzute de actele normative prin care se stabilesc şi se sancţionează  contravenţii). Din economia textului legal rezultă o regulă simplă- pentru ca o faptă să fie considerată drept contravenţie, aceasta trebuie catalogată în acest sens în mod expres de un text legal. Întorcându-ne la problema analizată, se poate observa  faptul că textul art. 294 alin. 2 lit. b din Codul Fiscal face trimitere la art. 254 alin. 5 Cod Fiscal (Orice persoană care dobândeşte, construieşte sau înstrăinează o clădire are obligaţia de a depune o declaraţie fiscală la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale în a cărei rază de competenţă se află clădirea, în termen de 30 de zile de la data dobândirii, înstrăinării sau construirii.). Ori textul legal vorbeşte de noţiunea de dobândire, care se traduce din punct de vedere fiscal în a dobândi o clădire în proprietate şi nu în a dobândi asupra unei clădiri un drept de folosinţă în litera art. 249 alin. 3 Cod Fiscal. În acelaşi sens este şi prevederea pct. 64 alin. 1 din HG. nr. 44/2004 (Prin expresia clădire dobândită se înţelege orice clădire intrată în proprietatea persoanelor fizice sau a persoanelor juridice.), adică se sancţionează fapta proprietarului clădirii de a nu depune declaraţia fiscală privind dobândirea în termen de 30 de zile de la dobândire, şi nicidecum fapta locatarului unei clădiri proprietate publică de a nu declara dobândirea dreptului de folosinţă asupra clădirii respective.

Nefiind incriminată în mod expres de legiuitor, poate dintr-o lacună legislativă, fapta de a nu declara dreptul de folosinţă dobândit de o persoană juridică asupra unei clădiri menţionată de art. 249 alin. 3 Cod Fiscal,  nu reprezintă o contravenţie. Nici măcar posibila interpretare a faptului că teza finală a art. 249 alin. 3 Cod Fiscal (se stabileşte taxa pe clădiri, care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosinţă, după caz, în condiţii similare impozitului pe clădiri.) ar permite analogia regimului juridic al impozitului pe clădire cu regimul juridic al taxei pe clădire, deci şi sancţiunile contravenţionale, nu poate fi primită deoarece pe de o parte teza finală a art. 249 alin. 3 Cod Fiscal stabileşte o analogie doar la nivelul stabilirii şi calculului sarcinilor fiscale ( impozit clădire / taxă clădire) nu şi la nivelul sancţiunilor, iar pe de altă parte în cadrul răspunderii contravenţionale, analogia în defavoarea contravenientului este exclusă chiar prin dispoziţiile art. 1-3 din OG. nr. 2/2001.