Scurtă discuţie cu privire la practica Tribunalului Specializat Cluj în aplicarea art. 31 alin. 3 din Legea nr. 85/2006

Întâmplător în cursul săptămânii trecute mi-a fost dat să mă aflu în faţa Tribunalului Specializat Cluj într-un dosar având ca obiect deschiderea procedurii insolvenţei împotriva unei societăţi comerciale al cărui sediul social se găseşte în judeţul Cluj. La fel de întâmplător instanţa de judecată a invocat din oficiu şi a admis excepţia conexităţii întemeiată pe prevederile art. 31 alin. 3 din Legea nr. 85/2006, motivat de faptul că împotriva aceleaşi societăţi comerciale s-au mai formulat încă trei cererii de deschidere a procedurii, ce se judecă în faţa Tribunalului Bucureşti. Urmare admiterii excepţiei conexităţii, instanţa s-a dezinvestit şi a trimis dosar în faţa Tribunalul Bucureşti. Recunosc că la prima vedere soluţia mi s-a părut surprinzătoare, iar ulterior după o scurtă cugetare chiar ilegală.

Şi iată de ce. Legea nr. 85/2006 prevede, este adevărat, în dispoziţiile art. 31 alin. 3 faptul că “Dacă  între momentul înregistrării cererii de către un creditor şi cel al judecării acestei cereri sunt formulate cereri de către alţi creditori împotriva aceluiaşi debitor, tribunalul va verifica, din oficiu, la data înregistrării, existenţa dosarului pe rol, va dispune conexarea acestora şi va stabili îndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (1) referitoare la cuantumul minim al creanţelor, în raport cu valoarea însumată a creanţelor tuturor creditorilor care au formulat cereri şi cu respectarea valorii-prag prevazute de prezenta lege”. Însă aceeaşi lege prevede în cuprinsul art. 6 alin. 1 faptul că  “ Toate procedurile prevãzute de prezenta lege, cu excepţia recursului prevãzut la art. 8, sunt de competenţa tribunalului sau, dacã este cazul, a tribunalului comercial, în a cãrui circumscripţie îşi are sediul debitorul. Dacã în cadrul tribunalului sau al tribunalului comercial a fost creatã o secţie specialã de insolvenţã, acesteia îi aparţine competenţa pentru derularea procedurilor prevãzute de prezenta lege.”.

Prin urmare în cazul procedurii de insolvenţă putem vorbi despre existenţa unei competenţe de jurisdicţie teritoriale exclusivă, în persoana instanţei de judecată în a cărei circumscripţie îşi are sediul debitorul insolvent, în speţa noastră Tribunalul Specializat Cluj. Mergând mai departe pe această linie de gândire se poate observa faptul că Legea nr. 85/2006, prin art. 149 (Dispoziţiile prezentei legi se completeazã, în mãsura compatibilitãţii lor, cu cele ale Codului de procedurã civilã, Codului civil, Codului comercial şi ale Regulamentului (CE) 1.346/2000 referitor la procedurile de insolvenţã, publicat în Jurnalul Oficial al Comunitãţilor Europene nr. L 160 din 30 iunie 2000) stabileşte un liant între propriile dispoziţii şi dispoziţiile în materie ale Codului de procedură civilă. Ori, Codul de procedură civilă conţine trei dispoziţii exprese care în opinia noastră certifică faptul că soluţia instanţei de judecată a fost eronată. Astfel, art. 16 din Codul de procedură civilă menţionează faptul că Cererile in materia reorganizarii judiciare si a falimentului sunt de competenta exclusiva a tribunalului in circumscriptia caruia se afla sediul principal al debitorului., art. 19 menţionează faptul că Partile pot conveni, prin inscris sau prin declaratie verbala in faza instantei, ca pricinile privitoare la bunuri sa fie judecate de alte instante decat acelea care, potrivit legii au competenta teritoriala, afara de cazurile prevazute de art. 13, 14, 15 si 16,în timp ce art. 164 prevede faptul că 1) Partile vor putea cere intrunirea mai multor pricini ce se afla inaintea aceleasi instante sau instante deosebite, de acelasi grad, in care sunt aceleasi parti sau chiar impreuna cu alte parti si al caror obiect si cauza au intre dansele o strinsa legatura. (2) Intrunirea poate fi facuta de judecator chiar daca partile nu au cerut-o. (3) Dosarul va fi trimis instantei mai intai investita, afara numai daca amandoua partile cer trimiterea lui la una din celelalte instante. (4) Cand una din pricini este de competenta unei instante, si partile nu o pot inlatura, intrunirea se va face la acea instanta. Din lecturarea textelor legale reproduse mai sus considerăm că se poate deduce cu uşurinţă faptul că în cazul existenţei unei competenţe jurisdicţionale exclusive conexarea  nu se poate face decât în faţa acelei instanţe de judecată competentă exclusiv. Aplicând textele legale la situaţia din speţă, soluţia corectă care s-ar fi impus era conexarea cererilor de deschidere a procedurii insolvenţei aflate pe rolul Tribunalului Bucureşti la cererea de deschidere a procedurii existentă pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, instanţa competentă exclusiv în circumscripţia căreia se află sediul principal al debitorului. Tribunalul Bucureşti raportat la prevederile art. 6 alin. 1 din Legea nr. 85/2006 nu este competent teritorial pentru a putea pronunţa o hotărâre de deschidere a procedurii insolvenţei, fiind pus în situaţia de a retrimite în temeiul prevederilor art. 164 alin. 4 din Codul de procedură civilă toate cererile de deschidere a procedurii insolvenţei înapoi pe rolul Tribunalului Specializat Cluj.