CALITATEA PROCESUALĂ PASIVĂ A PRIMARULUI UNITĂŢII ADMINISTRATIV-TERITORIALE ÎN CADRUL ACŢIUNII PREVĂZUTE DE ART. 218 COD DE PROCEDURĂ FISCALĂ.
Potrivit art. 218 alin. 2 din Codul de procedură fiscală, deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei potrivit art. 212, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii. În practică judiciară în majoritatea cazurilor contribuabili s-au prevalat de acest text legal şi au solicitat în instanţă anularea deciziei de impunere fiscală emisă de unitatea administrativ-teritorială dar şi a dispoziţiei de soluţionare a contestaţiei administrative (art.205 şi urm. Cod de procedură fiscală) în contradictoriu cu unitatea administrativ-teritorială în calitate de pârât, însă nu şi în contradictoriu cu primarul respectivei unităţi administrativ-teritoriale. Ori este cât se poate de logic din analiza gramaticală a acestui text legal faptul că obiect al acţiunii în contencios administrativ, în cazul existenţei unei contestaţii administrative formulate în temeiul art. 205 şi urm. din Codul de procedură fiscală împotriva unei decizii de impunere fiscale, îl poate constitui doar dispoziţia de soluţionare a contestaţiei emisă de către primarul respectivei unităţi administrativ-teritoriale şi nu direct decizia de impunere ce a făcut deja obiectul contestaţiei administrative. Emiterea dispoziţiilor, prin raportare la prevederile art. 68 din Legea nr.215/2001 a administraţiei publice locale, este apanajul exclusiv al primarului şi nu al unei alte entităţi juridice prevăzută de Legea nr.215/2001.
În aceste condiţii, prin prisma prevederilor legale amintite mai sus, şi a dispoziţiilor art. 36 din Codul de procedură civilă (calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii) şi art. 13 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ (la primirea cererii, instanţa dispune citarea părţilor şi poate cere autorităţii al cărei act este atacat să îi comunice de urgenţă acel act, împreună cu întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii lui, precum şi orice alte lucrări necesare pentru soluţionarea cauzei), doar autoritatea administraţiei publice locale care a emis dispoziţia de soluţionare a contestaţiei administrative poate sta în instanţă în calitatea juridică de pârât, în speţă primarul, singurul care are competenţa legală de a emite dispoziţii (art.68 Legea nr.215/2001), şi nu în mod singular unitatea administrativ-teritorială, organul emitent al deciziei de impunere fiscală. Primarul, în calitatea sa de organ emitent al dispoziţiei de soluţionare a contestaţiei administrative trebuie să fie citat în cauză pentru a putea beneficia de respectarea dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii instituit de art. 14 Cod de procedură civilă.
Cât priveşte calitatea primarului de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale, art. 21 alin. 2 din Legea nr. 215/2011 a administraţiei publice locale prevede faptul că în justiţie, unităţile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz de primar sau de preşedintele consiliului judeţean, însă alin. 2 indice 1 al aceluiaşi text legal stabileşte neechivoc că pentru apărarea intereselor unităţilor administrativ-teritoriale, primarul stă în judecată ca reprezentant legal şi nu în nume personal, motiv pentru care calitatea de reprezentant nu echivalează sub nicio formă cu cea de pârât.
În situaţia în care petentul înprocesează în cadrul acţiunii în contencios administrativ întemeiată pe prevedrile art. 218 alin. 2 Cod de procedură fiscală doar organul emitent al deciziei de impunere, instanţa de contencios administrativ în conformitate cu dispoziţiile art. 16 indice 1 din Legea nr.554/2004 şi ale art. 78 din Codul de procedură civilă trebuie să pună în vedere reclamantului posibilitatea de a-şi extinde cererea de chemare în judecată şi cu privire la organul emitent al dispoziţiei de soluţionare a contestaţiei administrative, respectiv primarul unităţii administrativ-teritoriale, cu respectarea principiului disponibilităţii reglementat de art. 9 Cod de procedură civilă (obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor) sau să respingă acţiunea ca inadmisibilă, în cazul neextinderii cadrului procesual de către reclamant în termenul legal (art. 204 Cod de procedură civilă, art. 11 alin. 1 lit. a Legea 554/2004 a contenciosului administrativ.
Prevederilor art. 218 alin. 2 din OG. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală impun instanţei de contencios fiscal să analizeze în principal dispoziţia de soluţionare a contestaţiei administrative în contradictoriu cu organul emitent al acesteia şi doar în subsidiar legalitatea deciziei de impunere. De altfel textul art. 205 alin. 1 din OG. nr. 92/2003 prevede destul de clar în teza finală a respectivului text legal faptul că o contestaţie administrativă nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale de actul administrativ fiscal, însă în condiţiile legi, adică în speţă cu respectarea prevederilor imperative ale art. 218 alin. 2 din OG. nr. 92/2003.
În aceste condiţii, prin prisma prevederilor legale amintite mai sus, şi a dispoziţiilor art. 36 din Codul de procedură civilă (calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii) şi art. 13 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ (la primirea cererii, instanţa dispune citarea părţilor şi poate cere autorităţii al cărei act este atacat să îi comunice de urgenţă acel act, împreună cu întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii lui, precum şi orice alte lucrări necesare pentru soluţionarea cauzei), doar autoritatea administraţiei publice locale care a emis dispoziţia de soluţionare a contestaţiei administrative poate sta în instanţă în calitatea juridică de pârât, în speţă primarul, singurul care are competenţa legală de a emite dispoziţii (art.68 Legea nr.215/2001), şi nu în mod singular unitatea administrativ-teritorială, organul emitent al deciziei de impunere fiscală. Primarul, în calitatea sa de organ emitent al dispoziţiei de soluţionare a contestaţiei administrative trebuie să fie citat în cauză pentru a putea beneficia de respectarea dreptului la apărare şi a principiului contradictorialităţii instituit de art. 14 Cod de procedură civilă.
Cât priveşte calitatea primarului de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale, art. 21 alin. 2 din Legea nr. 215/2011 a administraţiei publice locale prevede faptul că în justiţie, unităţile administrativ-teritoriale sunt reprezentate, după caz de primar sau de preşedintele consiliului judeţean, însă alin. 2 indice 1 al aceluiaşi text legal stabileşte neechivoc că pentru apărarea intereselor unităţilor administrativ-teritoriale, primarul stă în judecată ca reprezentant legal şi nu în nume personal, motiv pentru care calitatea de reprezentant nu echivalează sub nicio formă cu cea de pârât.
În situaţia în care petentul înprocesează în cadrul acţiunii în contencios administrativ întemeiată pe prevedrile art. 218 alin. 2 Cod de procedură fiscală doar organul emitent al deciziei de impunere, instanţa de contencios administrativ în conformitate cu dispoziţiile art. 16 indice 1 din Legea nr.554/2004 şi ale art. 78 din Codul de procedură civilă trebuie să pună în vedere reclamantului posibilitatea de a-şi extinde cererea de chemare în judecată şi cu privire la organul emitent al dispoziţiei de soluţionare a contestaţiei administrative, respectiv primarul unităţii administrativ-teritoriale, cu respectarea principiului disponibilităţii reglementat de art. 9 Cod de procedură civilă (obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor) sau să respingă acţiunea ca inadmisibilă, în cazul neextinderii cadrului procesual de către reclamant în termenul legal (art. 204 Cod de procedură civilă, art. 11 alin. 1 lit. a Legea 554/2004 a contenciosului administrativ.
Prevederilor art. 218 alin. 2 din OG. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală impun instanţei de contencios fiscal să analizeze în principal dispoziţia de soluţionare a contestaţiei administrative în contradictoriu cu organul emitent al acesteia şi doar în subsidiar legalitatea deciziei de impunere. De altfel textul art. 205 alin. 1 din OG. nr. 92/2003 prevede destul de clar în teza finală a respectivului text legal faptul că o contestaţie administrativă nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale de actul administrativ fiscal, însă în condiţiile legi, adică în speţă cu respectarea prevederilor imperative ale art. 218 alin. 2 din OG. nr. 92/2003.
Comentarii
Trimiteți un comentariu