UN “NU” ÎN MATERIE FISCALĂ. IMPOZITUL PE CONSTRUCŢII

 Activând de ceva vreme în materia dreptului fiscal, la început fără voie şi ulterior de bunăvoie, din păcate mi-a fost dat de multe ori să mă întâlnesc în practică cu legiuitorul (a se citi Guvernul României) şi manifestările sale de ingeniozitate legislativă (a se citi inconsecvenţă). Ultimul contact dintre noi doi a fost reglementarea impozitului pe construcţii prin Titlul IX indice 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, dar mai ales normele metodologice de aplicare din cuprinsul art. 296 indice 35 din HG. nr.44/2004 privind normele metodologice de aplicare a codului Fiscal, modificate în luna mai 2014. 

Lecturând atât textul legal general, respectiv art. 296 indice 33 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cât şi textul normei de aplicare din HG. nr.44/2004, am ajuns la concluzia că un simplu "nu", inserat fără noimă în cuprinsul unui text legal poate produce consecinţe legislative absurde chiar fără voia legiuitorului (sau mai grav cu ştiinţa legiuitorului).

Ca să fiu mai explicit, vă rog să lecturaţi prevederile art. 296 indice 33, art. 250 din Codul Fiscal, şi art. 296 indice 33 din normele metodologice. Astfel, se poate observa faptul că impozitul pe construcţii se calculează prin aplicarea unei cote de 1,5% asupra valorii construcţiilor existente în patrimoniul contribuabililor la data de 31 decembrie a anului anterior, evidenţiată contabil în soldul debitor al conturilor corespunzătoare construcţiilor menţionate la art. 296^34, din care se scade:

a) valoarea clădirilor, inclusiv valoarea lucrărilor de reconstruire, modernizare, consolidare, modificare sau extindere pentru clădirile închiriate, luate în concesiune, aflate în administrare ori în folosinţă, pentru care se datorează impozit pe clădiri, potrivit prevederilor titlului IX, de către contribuabil sau proprietar, după caz;

b) valoarea lucrărilor de reconstruire, modernizare, consolidare, modificare sau extindere pentru construcţiile, aflate sau care urmează să fie trecute în proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale;

c) valoarea construcţiilor din subgrupa 1.2.9. "Terase pe arabil, plantaţii pomicole şi viticole" din Catalogul privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 2.139/2004, cu modificările ulterioare.

Sunt obligate la plata impozitului pe construcţii, următoarele persoane, denumite în continuare contribuabili:

a) persoanele juridice române, cu excepţia instituţiilor publice, institutelor naţionale de cercetare-dezvoltare, asociaţiilor, fundaţiilor şi a celorlalte persoane juridice fără scop patrimonial, potrivit legilor de organizare şi funcţionare;

b) persoanele juridice străine care desfăşoară activitate prin intermediul unui sediu permanent în România;

c) persoanele juridice cu sediu social în România înfiinţate potrivit legislaţiei europene.

În cazul operaţiunilor de leasing financiar, calitatea de contribuabil o are utilizatorul, iar în cadrul operaţiunilor de leasing operaţional, calitatea de contribuabil o are locatorul. 

Construcţiile asipra cărora se aplică impozitul sunt cele prevăzute în grupa 1 din Catalogul privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 2.139/2004, cu modificările ulterioare.

Aşadar, ca regulă generală, în cazul impozitului pe construcţii, sarcina fiscală care se face venit la bugetul de stat, cota de impozitare de 1,5% se aplică asupra valorii construcţiilor existente în patrimoniul contribuabililor la data de 31 decembrie a anului anteriordin care se scade valoarea clădirilor, inclusiv valoarea lucrărilor de reconstruire, modernizare, consolidare, modificare sau extindere pentru clădirile închiriate, luate în concesiune, aflate în administrare ori în folosinţă, pentru care se datorează impozit pe clădiri, potrivit prevederilor titlului IX, de către contribuabil sau proprietar, respectiv cele prevăzute în art. 249 Cod Fiscal. 

Problema apare însă când legiuitorul detaliază prin normele metodologice emise în luna mai 2014, textul legal ilustrat mai sus, şi anume, art. 296 indice 35 pct.4 lit.a din norme (din valoarea construcţiilor existente în patrimoniul contribuabililor la data de 31 decembrie a anului anterior nu se scade valoarea clădirilor prevăzute la art. 250 din Codul fiscal, cu excepţia celor aflate sau care urmează să fie trecute în proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale).        

Analizând gramatical acest text legal, inevitabil ajungi la concluzia că respectiva cotă de impozitare de 1,5 % se aplică şi asupra valorii clădirilor enumerate expres de art. 250 Cod Fiscal, scutite prin efectul legii de la plata impozitului pe clădiri datorat la bugetele locale (art. 249 alin. 1 Cod Fiscal). Prin urmare prin inserarea unui "nu", cu ştiinţă sau fără ştiinţă, legiuitorul modifică Codul Fiscal, respectiv o normă generală stabilită printr-o lege organică (Legea 571/2003), printr-o hotărâre de guvern ce conţine norme de interpretare, deci printr-un act juridic cu forţă juridică inferioară legii, cu ignorarea prevederilor art. 4 alin. 1 din Legea 571/2003 şi a dispoziţiilor art. 108 din Constituţia României.

Ori, fie că acel "nu" este o simplă eroare materială, fie că nu, la momentul prezent, scutirile inserate în art. 250 Cod Fiscal, cu excepţia clădirilor aflate sau care urmează să fie trecute în proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, sunt lipsite de eficacitate, din moment ce deşi clădirile în discuţie sunt scutite de la plata impozitului pe clădire datorat bugetelor locale, totuşi sunt impozitate prin impozitul pe construcţii datorat la bugetul de stat.

Sper că nu asta a fost intenţia legiuitorului (a se citi Guvernul României), de a lipsi de eficacitate în mod subtil, printr-o hotărâre de Guvern, dispoziţii legale cuprinse într-o lege organică, respectiv în Codul Fiscal, şi mai sper că acel "nu" nu va mai fi păstrat în cuprinsul normei introduse în luna mai 2014 în HG. nr.44/2004.