Întreruperea termenului de prescripție a executării silite a creanțelor fiscale prin poprire

În cazul în care debitorul nu își plătește de bunăvoie obligațiile fiscale datorate, organul fiscal competent, pentru stingerea acestora, procedează la acțiuni de executare silită, potrivit Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu excepția cazului în care există o cerere de restituire/rambursare în curs de soluționare, iar cuantumul sumei solicitate este egal cu sau mai mare decât creanța fiscală datorată de debitor.

Dreptul organului de executare silită de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere acest drept (art.215 alin. 1 Cod de procedură fiscală). Cu toate acestea, potrivit art. 217 lit. c) din Codul de procedură fiscală, termenul de prescripție se întrerupe pe data îndeplinirii, în cursul executării silite, a unui act de executare silită.

În practica procedurii de executare silită a creanțelor fiscale cel mai uzitat act de executare silită este înființarea popririi, procedură reglementată de art. 236 și art. 237 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Astfel, aliniatul 1 al art. 236 din Legea nr. 207/2015 clarifică cadrul efectuării executării silite prin poprire în sensul că sunt supuse executării silite prin poprire orice sume urmăribile reprezentând venituri și disponibilități bănești în lei și în valută, titluri de valoare sau alte bunuri mobile necorporale, deținute și/sau datorate, cu orice titlu, debitorului de către terțe persoane sau pe care aceștia le vor datora și/sau deține în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente, iar aliniatul 5 din același articol stabilește expres faptul că poprirea asupra veniturilor debitorilor persoane fizice sau persoane juridice se înființează de către organul de executare silită, printr-o adresă care se comunică terțului poprit, și cu înștiințarea debitorului despre înființarea popririi.

În practică s-a pus problema dacă adresa de înființare a popririi trimisă de către organul fiscal la o unitate bancară unde debitorul urmărit nu are deschis vreun cont bancar produce efectul întreruptiv al termenului de prescripție menționat de lit. c) a art. 217 din Codul de procedură fiscală.

În opinia noastră răspunsul este negativ și rezidă în mod indubital din interpretarea logică a sintagmei raporturi juridice existente din cuprinsul tezei finale a aliniatului 1 al art. 236 Cod de procedură fiscală. Specificul popririi ca act de executare silită este existența unui terț poprit, iar de esența noțiunii juridice de terț poprit este faptul că acesta deține/va deține sau datorează/va datora cu orice titlu debitorului venituri și disponibilități bănești în lei și în valută, titluri de valoare sau alte bunuri mobile necorporale, însă în temeiul unor raporturi juridice existente la momentul primirii adresei de înființare a popririi. Ori, în situația în care adresa de înființare a popririi este transmisă de către organul fiscal unei unități bancare unde debitorul urmărit nu are deschis niciun cont bancar, deci nu există raporturi juridice existente între debitor și unitatea bancară, unitatea bancară nu are calitatea juridică de terț poprit.

Raportând această constatare la prevederile tezei inițiale a art. 236 alin. 8 din Codul de procedură fiscală, conform cărora poprirea se consideră înființată din momentul primirii adresei de înființare de către terțul poprit, ajungem la concluzia că din moment ce adresa de înființare a popririi a fost primită de o entitate care nu este și nu poate fi catalogată juridic ca terț poprit, adresa emisă de organul fiscal nu are valoarea juridică a adresei de înființare a popririi și implicit de act de executare silită îndeplinit în cursul procedurii de executare silită, apt să întrerupă termenul de prescripție.

Această concluzie este întărită și de art. 236 alin. 12 teza inițială Cod de procedură fiscală în care se arată în mod clar faptul că pentru stingerea creanțelor fiscale, debitorii titulari de conturi bancare pot fi urmăriți prin poprire asupra sumelor din conturile bancare, ori dacă debitorul nu este titular al unui cont bancar, acesta nu are vreun raport juridic existent cu unitatea bancară pentru ca aceasta să dobândească calitatea de terț poprit.

Doar în situația în care debitorul urmărit este titularul unui cont bancar deschis la unitatea bancară unde se trimite adresa de înființare a popririi (deci are un raport juridic existent), chiar dacă nu există disponibil bănesc la acel moment pentru îndestularea creanței fiscale, însă există cel puțin posibilitatea ca unitatea bancară să dețină în viitor în numele debitorului venituri urmăribile în respectivul cont, se poate considera că a fost îndeplinit un act de executare silită și implicit că a fost întrerupt termenul de prescripție.

Dacă terțul poprit înștiințează organul de executare silită că nu datorează vreo sumă de bani debitorului urmărit, dar din informațiile și documentele deținute organul fiscal are indicii că terțul poprit datorează asemenea sume debitorului, precum și în cazul în care se invocă alte neregularități privind înființarea popririi, judecătoria în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul terțului poprit, la cererea organului de executare silită ori a altei părți interesate, pe baza probelor administrate, dispune cu privire la menținerea sau desființarea popririi. Pe baza hotărârii de menținere a popririi, care constituie titlu executoriu, organul de executare silită poate începe executarea silită a terțului poprit, în condițiile Codului de procedură fiscală.