Vânzarea pentru export a unui mijloc de transport

În practica zilnică a organelor fiscale locale s-a observat o lipsă de unitate în interpretarea prevederilor art. 468 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal și art. 124 din HG. nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, în situația în care o persoană fizică sau juridică din România înstrăinează unui cetățean sau persoană juridică din amt stat membru al Uniunii Europene un mijloc de transport, respectiv care este documentul justificativ și momentul fiscal de la care fostul proprietar încetează să mai datoreze impozit.

O mare parte a organelor fiscale locale consideră că în această situație documentul justificativ care trebuie prezentat în anexa la declarația fiscală este certificatul de radiere din circulație emis de de către autoritatea care a efectuat înmatricularea sau înregistrarea iar momentul fiscal de la care fostul proprietar încetează să mai datoreze impozit este data de 1 ianuarie a anului fiscal următor emiterii acestui certificat de radiere.

Problema la această interpretare apare în cazul în care înstrăinarea pentru export se realizează într-un an fiscal (de exemplu 15 decembrie 2019), iar certificatul de radiere din circulație se emite doar în anul fiscal următor (de exemplu 15 ianuarie 2020), pentru că ar presupune în lumina dispozițiilor art. 471 alin. 4 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (4) În cazul radierii din circulație a unui mijloc de transport, proprietarul are obligația să depună o declarație la organul fiscal în a cărui rază teritorială de competență își are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz, în termen de 30 de zile de la data radierii, și încetează să datoreze impozitul începând cu data de 1 ianuarie a anului următor), ca fostul proprietar să datoreze impozit și pentru anul fiscal 2020, iar scăderea de la plată să opereze doar cu 1 ianuarie 2021.

În opinia mea această intrepretare este vădit eronată și contrară principiilor și prevederilor exprese ale Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal.

Potrivit prevederilor art. 468 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal(1) Orice persoană care are în proprietate un mijloc de transport care trebuie înmatriculat/înregistrat în România datorează un impozit anual pentru mijlocul de transport, cu excepția cazurilor în care în prezentul capitol se prevede altfel. (2) Impozitul pe mijloacele de transport se datorează pe perioada cât mijlocul de transport este înmatriculat sau înregistrat în România. (3) Impozitul pe mijloacele de transport se plătește la bugetul local al unității administrativ-teritoriale unde persoana își are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz.(4) În cazul unui mijloc de transport care face obiectul unui contract de leasing financiar, pe întreaga durată a acestuia, impozitul pe mijlocul de transport se datorează de locatar., iar conform art. 94 lit. a) din HG. nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal: Potrivit prevederilor art. 468 din Codul fiscal, impozitul pe mijloacele de transport este datorat de: a) persoana care are în proprietate un mijloc de transport înmatriculat/înregistrat în România la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior.

Din interpretarea prevederilor legale menționate mai sus rezultă faptul că pentru a exista în sarcina unei persoane obligația de plată a impozitului asupra unui mijloc de transport trebuiesc a fi îndeplinite două condiții cumulative, respectiv persoana să dețină calitatea juridică de proprietar asupra mijlocului de transport la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior, iar acest mijloc de transport să fie înmatriculat în România.

Totodată art. 471 alin. 1 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal statuează expres faptul că (1) Impozitul pe mijlocul de transport este datorat pentru întregul an fiscal de persoana care deține dreptul de proprietate asupra unui mijloc de transport înmatriculat sau înregistrat în România la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior.

HG. nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal clarifică în cuprinsul prevederilor art. 124 care sunt cazurile legale care determină sistarea existenței obligației de plată a impozitului asupra unui mijloc de transport și momentul de la care operează această sistare:

124. Impozitul pe mijloacele de transport se datorează pentru întregul an fiscal de persoana care deține dreptul de proprietate asupra unui mijloc de transport înmatriculat sau înregistrat în România la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior și încetează de a se mai datora începând cu 1 ianuarie a anului fiscal următor în următoarele situații:

a) înstrăinarea mijlocului de transport;

b) radierea mijlocului de transport din circulație; ori

c) radierea contribuabililor persoane juridice din evidențele fiscale, inclusiv din Registrul prevăzut la pct. 101, ca urmare a pronunțării unei sentințe de închidere a procedurii falimentului;

d) schimbarea domiciliului fiscal al contribuabilului într-o altă unitate administrativ-teritorială, caz în care acesta are obligația să depună declarație fiscală în acest sens, atât la organul fiscal unde a avut domiciliul fiscal, cât și la organul fiscal unde își stabilește noul domiciliu fiscal, în termen de 30 de zile de la apariția acestei situații.

Din lecturarea prevederilor art. 124 din HG. nr. 1/2016 rezultă faptul că înstrăinarea mijlocului de transport nu presupune și radierea acestuia din circulație pentru a opera sistarea impozitului din moment ce legiuitorul stabilește faptul că cele două modalități de sistare a impozitului sunt diferite și nu se intercondiționează reciproc.

Astfel, înstrăinarea privește pierderea proprietății prin transferul dreptului de proprietate asupra mijlocului de transport prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege (art. 125 HG. nr.1/2016), în timp ce radierea din evidență a vehiculelor se face de către autoritatea care a efectuat înmatricularea sau înregistrarea doar în cazul scoaterii definitive din circulație a acestora, la cererea proprietarului, în următoarele cazuri:

a) proprietarul dorește retragerea definitivă din circulație a vehiculului și face dovada depozitării acestuia într-un spațiu adecvat, deținut în condițiile legii, spațiu care nu afectează domeniul public sau care afectează domeniul public, dar pentru care există o convenție sau o autorizație, în acest scop, de la autoritățile competente;

b) proprietarul face dovada dezmembrării, casării sau predării vehiculului la unități specializate în vederea dezmembrării;

c) la scoaterea definitivă din România a vehiculului respectiv;

d) în cazul furtului vehiculului.(art. 126 HG. nr.1/2016).

Având în vedere aceste prevederi legale, în raport de dispozițiile interpretative generale conținute de art. 13 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală (Interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voinţa legiuitorului aşa cum este exprimată în lege.), și faptul că la data de 31 decembrie 2019, vânzătorul nu mai deținea calitatea de proprietar asupra mijlocului de transport, bunul fiind înstrăinat la data de 15.12.2019, acesta nu mai datorează impozit începând cu data de 1 ianuarie a anului următor înstrăinării, respectiv cu data de 01.01.2020 și nu cu data de 01.01.2021, respectiv data de 1 ianuarie a anului fiscal următor emiterii certificatului de radiere din circulație.