Cazul de forță majoră și cazul fortuit în materia impozitelor locale

Conform prevederilor art. 78 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală (1) Termenele prevăzute de lege pentru îndeplinirea obligațiilor fiscale, după caz, nu încep să curgă sau se suspendă în situația în care îndeplinirea acestor obligații a fost împiedicată de ivirea unui caz de forță majoră sau a unui caz fortuit.(2) Obligațiile fiscale se consideră a fi îndeplinite în termen, fără perceperea de dobânzi, penalități de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, ori aplicarea de sancțiuni prevăzute de lege, dacă acestea se execută în termen de 60 de zile de la încetarea evenimentelor prevăzute la alin. (1).

Codul de procedură fiscală (art. 1 pct. 27, 28, 29) definește noțiunea de obligație fiscală ca fiind obligația de plată a oricărei sume care se cuvine bugetului general consolidat, reprezentând obligația fiscală principală (obligația de plată a impozitelor, taxelor și contribuțiilor sociale, precum și obligația organului fiscal de a restitui sumele încasate fără a fi datorate și de a rambursa sumele cuvenite, în situațiile și condițiile prevăzute de lege) și obligația fiscală accesorie (obligația de plată sau de restituire a dobânzilor, penalităților sau a majorărilor, aferente unor obligații fiscale principale).

Impozitul pe clădiri se plătește anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie și 30 septembrie, inclusiv.

Pentru plata cu anticipație a impozitului pe clădiri, datorat pentru întregul an de către contribuabili, până la data de 31 martie a anului respectiv, se acordă o bonificație de până la 10%, stabilită prin hotărâre a consiliului local. La nivelul municipiului București, această atribuție revine Consiliului General al Municipiului București.

Impozitul pe clădiri, datorat aceluiași buget local de către contribuabili, de până la 50 lei inclusiv, se plătește integral până la primul termen de plată (art. 462 Cod fiscal).

Impozitul pe teren se plătește anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie și 30 septembrie inclusiv.

Pentru plata cu anticipație a impozitului pe teren, datorat pentru întregul an de către contribuabili, până la data de 31 martie inclusiv, a anului respectiv, se acordă o bonificație de până la 10%, stabilită prin hotărâre a consiliului local. La nivelul municipiului București, această atribuție revine Consiliului General al Municipiului București.

Impozitul pe teren, datorat aceluiași buget local de către contribuabili, persoane fizice și juridice, de până la 50 lei inclusiv, se plătește integral până la primul termen de plată. (art. 467 Cod fiscal).

Impozitul pe mijlocul de transport se plătește anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie și 30 septembrie inclusiv.

Pentru plata cu anticipație a impozitului pe mijlocul de transport, datorat pentru întregul an de către contribuabili, până la data de 31 martie a anului respectiv inclusiv, se acordă o bonificație de până la 10% inclusiv, stabilită prin hotărâre a consiliului local. La nivelul municipiului București, această atribuție revine Consiliului General al Municipiului București.

Impozitul anual pe mijlocul de transport, datorat aceluiași buget local de către contribuabili, persoane fizice și juridice, de până la 50 lei inclusiv, se plătește integral până la primul termen de plată. În cazul în care contribuabilul deține în proprietate mai multe mijloace de transport, pentru care impozitul este datorat bugetului local al aceleiași unități administrativ-teritoriale, suma de 50 lei se referă la impozitul pe mijlocul de transport cumulat al acestora (art. 467 Cod fiscal).

Totodată  și organul fiscal  are  obligația fiscală de restituire  menționată de art. 168  Cod de procedură fiscală (1) Se restituie, la cerere, contribuabilului/plătitorului orice sumă plătită sau încasată fără a fi datorată.(2) În situația în care s-a făcut o plată fără a fi datorată, cel pentru care s-a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.

Codul civil definește în cuprinsul art. 1351 cele două noțiuni ca fiind Forța majoră este orice eveniment extern, imprevizibil, absolut invincibil și inevitabil. Cazul fortuit este un eveniment care nu poate fi prevăzut și nici împiedicat de către cel care ar fi fost chemat să răspundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs.

Forța majoră reprezintă un eveniment extern, ce nu poate fi prevăzut sau evitat, absolut invincibil. În mod obișnuit sunt considerate cazuri de forță majoră cutremurele de intensitate ridicată, în zone cu activitate seismică scăzută, dezastre naturale sau starea de război. Menționăm că există numeroase publicații la nivel global care consideră epidemia de COVID-19 ar putea fi asociată cazului de forță majoră.

Forţa majoră este generată de către un eveniment, natural sau social, extern, cu caracter imprevizibil, extraordinar, absolut invincibil şi irezistibil, cauză exclusivă a neexecutării obligaţiei ori, după caz, a prejudiciului - care, exclude, culpa debitorului obligaţiei -, ca, de pildă: cutremurul ori inundaţiile catastrofale, orice cataclisme, trăsnetul, alunecarea de teren, furtuna ieşită din comun, răscoale, revoluţii, mişcări sociale ample, războaie etc.

Totuşi, puternica probabilitate a unor atare evenimente într-o zonă dată înlătură, fireşte, caracterul lor imprevizibil, în astfel de zone, cutremurele, inundaţiile ş.a. pot fi considerate imprevizibile prin raritatea lor, într-un anume loc. Dimpotrivă, în alte zone, atare evenimente nu sunt absolut imprevizibile, aşadar, nu constituie forţă majoră, în regiuni unde aceste calamităţi constituie o stare normală.

Caracterul imprevizibil, irezistibil şi invincibil al evenimentului de forţă majoră se apreciază obiectiv (in abstracto), deci pentru oricine (în raport cu orice om), iar nu în raport cu posibilităţile şi calităţile personale ale debitorului.

Cazul fortuit este, de regulă, un fenomen intern, dar care, uneori, poate fi şi extern, ce îşi are sorgintea, în principal, în câmpul de activitate al debitorului ori chiar în evenimente naturale (externe), dar fără a avea un caracter absolut extraordinar, imprevizibil, invincibil (grindina, ploi torenţiale etc.), ci doar relativ extraordinar, imprevizibil, invincibil, ca şi, în general, orice cauze anonime, care exclud culpa debitorului obligaţiei. Atare fenomene (evenimente, cauze), interne ori externe, spre a fi considerate drept caz fortuit, trebuie să fi fost relativ imprevizibile şi de neînlăturat (dar nu absolut imprevizibile şi de neînlăturat, precum la forţa majoră) şi să fi contribuit cauzal la neexecutarea obligaţiilor fiscale ori la producerea prejudiciului. Numai că aprecierea tuturor acestor consecinţe nu se face in abstracto (în raport cu oricine), precum se procedează la forţa majoră, ci exclusiv în funcţie de persoana debitorului, de posibilităţile sale efective (reale), de puterea sa de cunoaştere, pregătirea lui profesională etc., aşadar, o apreciere in concreto.

Ori raportat la rapiditatea cu care noul virus se răspândește și dificultatea de a controla această situație, impactul pe care îmbolnăvirea îl are în rândul contribuabililor persoane fizice și juridice și, implicit, în activitatea desfășurată de aceștia în relația cu organele fiscale locale prin prisma termenului de plată a impozitelor locale din 31 martie 2020 (izolarea la domiciliu, starea de carantină etc.) și, de asemenea, dezechilibrul creat în mediul de afaceri (anularea  comenzilor, a contractelor de prestări servicii etc.), apreciem că și în România se poate ridica discuția privind asocierea epidemiei de COVID-19 cu forța majoră sau cazul fortuit prin raportare la modul în care este reglementată aceasta în Codul Civil.

În practica judiciară mai veche, într-o decizie de referință, s-a stabilit că blocajul financiar invocat de cumpărător ca motiv de neachitare a datoriei nu constituie o împrejurare imprevizibilă și de neînlăturat pentru un agent economic de a-și îndeplini obligațiile contractuale la termen, debitorul având posibilitatea să înlăture consecințele acestuia prin apelarea la credite bancare (Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, decizia nr. 355/1995, în Revista  Dreptul, nr. 2/1996, pag. 106). Este posibil ca blocajul financiar să nu reprezinte forță majoră, dar, în opinia noastră, în funcție de situație, poate să reprezinte caz fortuit, care are aceleași efecte ca și forța majoră.

În aceste condiții, apreciem că epidemia de COVID-19 poate să fie asimilată unui caz fortuit  în raporturile dintre contribuabili și organul fiscal local, în lumina prevederilor art. 78 Cod de procedură fiscală, astfel că obligațiile fiscale (atât cele de plată cât și cele declarative)  trebuie și pot fi considerate a fi îndeplinite în termen, fără perceperea de dobânzi, penalități de întârziere sau majorări de întârziere, după caz, ori aplicarea de sancțiuni prevăzute de lege, dacă acestea se execută în termen de 60 de zile de la încetarea stării de epidemie.