Blocarea rolului fiscal la solicitarea executorului judecătoresc

 

În practica zilnică a organelor fiscale locale a intervenit fenomenul solicitării venite din partea executorilor judecătorești de blocare a rolului fiscal a contribuabililor, proprietari ai mijloacelor de transport, debitori în diverse dosare execuționale instrumentate conform Codului de procedură civilă, sub forma neeliberării certificatului de atestare fiscală pentru vânzarea bunurilor asupra cărora există instituit un sechestru.

Temeiul legal invocat pentru o astfel de solicitare este art. 660 alin. 2 Cod procedură civilă, conform căruia De asemenea, la cererea executorului judecătoresc, instituţiile publice, instituţiile de credit şi orice alte persoane fizice sau persoane juridice sunt obligate să îi comunice, de îndată, în copie, documentele, precum şi, în scris, datele şi informaţiile apreciate de executorul judecătoresc ca fiind necesare realizării executării silite, inclusiv codul numeric personal al persoanei supuse executării silite, chiar dacă prin legi speciale se dispune altfel. Tot astfel, organele fiscale sunt obligate să comunice, în aceleaşi condiţii, datele şi informaţiile pe care le administrează potrivit legii. La cererea executorului judecătoresc sau a părţii interesate, instanţa de executare poate lua măsurile prevăzute la art. 187 alin. (1) pct. 2 lit. f) şi la art. 189.

Conform prevederilor art. 740 alin. (2) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, executorul judecătoresc comunică organului fiscal local în raza căruia este înmatriculat mijlocul de transport un exemplar al procesului verbal de sechestru, pentru a nota această măsură în evidenţele proprii.

Astfel, prima obligație a organului fiscal local în cazul instituirii sechestrului asupra unui mijloc de transport, indiferent dacă există sau nu obligații fiscale de plată pentru bunul respectiv, este aceea de a face mențiuni cu privire la acest sechestru în evidențele fiscale.

Ulterior, în cazul în care contribuabilul solicită certificat de atestare fiscală, la rubrica „Alte mențiuni” se va face referire despre existența sechestrului asupra bunului în cauză.

Precizăm că, așa cum se prevede la art. 740 alin. (1) din Legea nr. 134/2010, executorul judecătoresc face mențiuni privind sechestrarea mijlocului de transport și pe certificatul de înmatriculare, precum si pe cartea de identitate a autovehiculului respectiv.

Dacă aceste mențiuni nu pot fi aplicate din diferite motive, agentul de poliție rutieră va putea opri în trafic autovehiculul sechestrat și va proceda la ridicarea certificatului de înmatriculare, a cărții de identitate, punând în vedere conducătorului autovehiculului că bunul este sechestrat și să se prezinte într-un termen rezonabil la executorul judecătoresc.

Toate aceste măsuri, inclusiv informarea organului fiscal local în a cărui rază teritorială figurează mijlocul de transport, au drept scop evitarea înstrăinării bunului.

Conform prevederilor art. 159 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, (1) Certificatul de atestare fiscală se emite de organul fiscal local, la solicitarea contribuabilului/plătitorului. Certificatul se emite și la solicitarea autorităților publice în cazurile și în condițiile prevăzute de reglementările legale în vigoare, precum și la solicitarea notarului public, conform delegării date de către contribuabil. (2) Certificatul de atestare fiscală se eliberează pe baza datelor cuprinse în evidența creanțelor fiscale a organului fiscal local și cuprinde obligațiile fiscale restante și, după caz, obligațiile fiscale scadente până în prima zi a lunii următoare depunerii cererii, precum și alte creanțe bugetare individualizate în titluri executorii emise potrivit legii și existente în evidența organului fiscal local în vederea recuperării. (3) Certificatul de atestare fiscală se emite în termen de cel mult două zile lucrătoare de la data solicitării și este valabil 30 de zile de la data emiterii. (4) Certificatul de atestare fiscală emis în condițiile prezentului articol poate fi prezentat în original sau în copie legalizată oricărui solicitant.

Prevederile art. 660 alin.2 Cod procedură civilă în concurs cu dispozițiile art. 159 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, nu conferă organului fiscal competența legală de a bloca rolul fiscal în sensul refuzului eliberării la cerere în cel mult două zile lucrătoare a certificatului de atestare fiscală.

Nici prevederile art. 660 alin.2 Cod procedură civilă și nici art. 159 Cod procedură fiscală nu reglementează instituția juridică a "blocării rolului fiscal" la solicitarea executorului judecătoresc, ci doar obligația legală de a furniza la solicitarea executorului judecatoresc informații din evidența fiscală, respectiv de a nota în aceleași evidențe instituirea sechestrului asupra mijloacelor de transport.

Art. 159 Cod procedură fiscală stabilește în sarcina organului fiscal local obligatia legală de a elibera la cererea contribuabilului certificatul de atestare fiscală în cel mult 2 zile lucrătoare, fără să instituie vreo excepție care să permită refuzul eliberării sau nerespectarea termenului de eliberare.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Plata impozitului auto în cazul schimbării domiciliului fiscal

Radierea din evidența fiscală a mijloacelor de transport cu ITP expirat

Debitor decedat. Dovedirea titularului dreptului de proprietate în scopul impozitării