Incidența art. 454 Cod de procedură civilă în materia suspendării executării actelor administrative-fiscale

Cererea de suspendare a executării actelor administrativ-fiscale, anterior introducerii acțiunii în anulare, este fundamentată de contribuabili pe prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, conform cărora (1) În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate.

Pe de altă parte dispozițiile art. 28 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ stabilește faptul că (1) Dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile Codului civil şi cu cele ale Codului de procedură civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de putere dintre autorităţile publice, pe de o parte, şi persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte.

Totodată art. 278 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală prevede că (1) Introducerea contestaţiei pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.

(2) Dispoziţiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contestatorului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare. Instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune, după cum urmează:

a) de 10%, dacă această valoare este până la 10.000 lei;

b) de 1.000 lei plus 5% pentru ceea ce depăşeşte 10.000 lei;

c) de 5.500 lei plus 1% pentru ceea ce depăşeşte 100.000 lei;

d) de 14.500 lei plus 0,1% pentru ceea ce depăşeşte 1.000.000 lei.

(3) În cazul suspendării executării actului administrativ fiscal, dispusă de instanţele de judecată în baza prevederilor Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, toate efectele actului administrativ fiscal sunt suspendate până la încetarea acesteia şi obligaţiile fiscale nu se înscriu în certificatul de atestare fiscală.

(4) Prin excepţie de la prevederile art. 173, în cazul în care instanţa judecătorească de contencios administrativ admite cererea contribuabilului/plătitorului de suspendare a executării actului administrativ fiscal potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, nu se datorează penalităţi de întârziere pe perioada suspendării. În cazul creanţelor administrate de organul fiscal local, pe perioada suspendării se datorează majorări de întârziere de 0,5% pe lună sau fracţiune de lună, reprezentând echivalentul prejudiciului.

(5) Suspendarea executării actului administrativ fiscal dispusă potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, încetează de drept şi fără nicio formalitate dacă acţiunea în anularea actului administrativ fiscal nu a fost introdusă în termen de 60 de zile de la data comunicării deciziei de soluţionare a contestaţiei.

În aceste condiții, din moment ce Legea nr. 554/2004 nu exclude, în materia judecării cauzelor în contencios administrativ ce au ca obiect suspendarea executării actelor administrative, aplicabilitatea dispozițiilor din Codul de procedură civilă, referitoare la exonerarea pârâtului de la plata cheltuielilor de judecată, prevăzute de art. 454 Cod de procedură civilă, în spețele în care organele fiscale au recunoscut prin întâmpinare la primul termen de judecată pretenţiile reclamanților, în condițiile în care pretențiile reclamanților privesc suspendarea executării actelor administrativ-fiscale, se impune aplicarea acestor prevederi legale, potrivit cărora ”pârâtul care a recunoscut, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, pretenţiile reclamantului, nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu excepţia cazului în care, prealabil pornirii procesului, a fost pus în întârziere de către reclamant sau se afla de drept în întârziere”.

Nu poate fi primită opinia exprimată de o parte a jurisprudenței potrivit căreia dispozițiile art. 454 Cod de procedură civilă ar fi limitate doar la litigiile care privesc fondul dreptului, deoarece legiuitorul nu stabilește nicăieri în cuprinsul Codului de procedură civilă faptul că, noțiunile juridice de pretenții și proces existente în art. 454 Cod de procedură civilă, s-ar referi doar la procesele care privesc o judecată pe fondul dreptului, și ar fi excluse astfel litigiile care privesc suspendarea executării actelor administrativ-fiscale.

În acest sens s-a pronunțat într-un litigiu similar și Î.C.C.J în Decizia civilă nr. 2130/08.05.2014 (www.scj.ro/1093/Detalii-jurisprudenta), care a hotărât: Cum în materia contenciosului administrativ şi fiscal, actul administrativ-fiscal este executoriu şi numai instanţa de judecată poate suspenda executarea acestuia, prin intermediul procedurii prevăzute la art.14 şi 15 din Legea nr.554/2004, modificată şi completată, se constată că pârâtul nu se află de drept în întârziere şi nici nu există posibilitatea punerii în întârziere prealabil pornirii procesului.

Prin urmare, dispoziţiile art.454 Noul Cod procedura civilă cu privire la exonerarea pârâtului de plata cheltuielilor de judecată sunt aplicabile, iar instanţa de fond, în mod eronat a admis cererea de obligare a acestuia la suportarea taxei de timbru/ timbru judiciar, precum şi a onorariului de avocat, suportate de reclamantă.

De altfel interpretare propusă de acea parte a jurisprudenței vine în contradicție vădită atât cu jurisprudența Î.C.C,J cât și cu cele 2 principii de drept ce privesc modalitatea de interpretare a legii, respectiv:

a) unde legea nu distinge, nici noi nu trebuie să distingem (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus); prin interpretare nu se poate restrânge aplicarea unui text care a fost formulat general; generalitatea formulării duce la generalitatea aplicării.

b) excepțiile sunt de strictă interpretare (exceptio est strictissimae interpretationis); normele de exceptie trebuie să-și găsească o aplicație numai la ipotezele la care se referă neputând fi extinse la alte cazuri. Pe baza acestei reguli se rezolvă raportul dintre legea generală și legea specială deoarece legea specială reprezintă excepția iar legea generală regula, astfel încat legea specială derogă de la legea generală (specialia generalibus derogant).