Certificatul de atestare fiscală emis de organul fiscal local (Legea 207/2015)

Certificatul de atestare fiscală este un document fiscal, care fără a deține natura juridică de act administrativ fiscal (art. 1 pct. 1 Legea 207/2015), se emite de organul fiscal local, la solicitarea contribuabilului/plătitorului. Certificatul se emite și la solicitarea autorităților publice în cazurile și în condițiile prevăzute de reglementările legale în vigoare, precum și la solicitarea notarului public, conform delegării date de către contribuabil.

În relațiile cu organul fiscal contribuabilul/plătitorul poate fi reprezentat printr-un împuternicit. Conținutul și limitele reprezentării sunt cele cuprinse în împuternicire sau stabilite de lege, după caz.
Împuternicitul este obligat să depună la organul fiscal actul de împuternicire, în original sau în copie legalizată. Revocarea împuternicirii operează față de organul fiscal de la data depunerii actului de revocare, în original sau în copie legalizată.
În cazul reprezentării contribuabilului/plătitorului în relația cu organul fiscal prin avocat, forma și conținutul împuternicirii sunt cele prevăzute de dispozițiile legale privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat.

Orice persoană fizică sau juridică, poate solicita organelor fiscale certificatul de atestare fiscală sau documente care să ateste situația fiscală a unui contribuabil numai cu acordul scris al contribuabilului în cauză.
Ori de câte ori se dezbate succesiunea unei persoane fizice decedate, notarul public are obligația de a solicita organului fiscal local, certificatul de atestare fiscală pentru persoana fizică pentru care se dezbate succesiunea.

Ori de câte ori o instituție sau autoritate publică trebuie să soluționeze o cerere a unei persoane fizice sau juridice, iar pentru soluționarea cererii legislația specifică prevede prezentarea unui certificat de atestare fiscală, a unei adeverințe de venit sau a unui alt document cu privire la situația fiscală a persoanei în cauză, instituția sau autoritatea publică are obligația să solicite certificatul de atestare fiscală, adeverința de venit sau documentul respectiv de la organul fiscal competent. în acest caz, persoana fizică sau juridică nu mai are obligația depunerii certificatului, adeverinței sau documentului.
În acest caz certificatul de atestare fiscală poate fi emis și transmis în formă electronică în baza unui protocol încheiat între instituția/autoritatea publică și organul fiscal emitent al acestuia, și este valabil și fără semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, și ștampila organului emitent.

Certificatul de atestare fiscală se eliberează pe baza datelor cuprinse în evidența creanțelor fiscale a organului fiscal local și cuprinde obligațiile fiscale restante și, după caz, obligațiile fiscale scadente până în prima zi a lunii următoare depunerii cererii, precum și alte creanțe bugetare (amenzi contravenționale, chirie, redevență, etc.) individualizate în titluri executorii (procese-verbale de constatare a contravenției necontestate cu plângere contravențională, hotărâri judecătorești definitive și executorii etc.) emise potrivit legii și existente în evidența organului fiscal local în vederea recuperării.

Prin obligații fiscale restante se înțelege obligații fiscale pentru care s-a împlinit scadența sau termenul de plată și diferențele de obligații fiscale principale și accesorii stabilite prin decizie de impunere, chiar dacă pentru acestea nu s-a împlinit termenul de plată.
Nu sunt considerate obligații fiscale restante:
a) obligațiile fiscale pentru care s-au acordat și sunt în derulare înlesniri la plată, potrivit legii, dacă pentru acestea nu s-a împlinit termenul de plată prevăzut în actul de acordare a înlesnirii;
b) obligațiile fiscale stabilite în acte administrative fiscale a căror executare este suspendată în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare;
c) obligațiile fiscale cu termene de plată viitoare stabilite în planul de reorganizare judiciară aprobat în condițiile legii.
Nu se consideră că un contribuabil înregistrează obligații fiscale restante în situația în care suma obligațiilor fiscale înscrise în certificatul de atestare fiscală emis de organul fiscal, este mai mică sau egală cu suma de rambursat/restituit. în certificatul de atestare fiscală se face mențiune în acest sens.

Certificatul de atestare fiscală se emite în termen de cel mult două zile lucrătoare de la data solicitării, este valabil 30 de zile de la data emiterii, și poate fi prezentat în original sau în copie legalizată oricărui solicitant.

Pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor și a mijloacelor de transport, proprietarii bunurilor ce se înstrăinează trebuie să prezinte certificate de atestare fiscală prin care să se ateste achitarea tuturor obligațiilor de plată datorate bugetului local al unității administrativ-teritoriale în a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează.
Actele prin care se înstrăinează clădiri, terenuri, respectiv mijloace de transport, în absența certificatului de atestare fiscală care să ateste achitarea tuturor obligațiilor de plată datorate bugetului local al unității administrativ-teritoriale în a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează, sunt nule de drept, cu excepția înstrăinărilor din cadrul procedurii de executare silită, procedurii insolvenței și procedurilor de lichidare.

Potrivit prevederilor art. 344 din Legea nr.207/2015 eliberarea certificatului de atestare fiscală nu este supusă taxelor extrajudiciare de timbru.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Plata impozitului auto în cazul schimbării domiciliului fiscal

Radierea din evidența fiscală a mijloacelor de transport cu ITP expirat

Debitor decedat. Dovedirea titularului dreptului de proprietate în scopul impozitării