Criterii și modalități privind scutirea membrilor cooperatori și a cooperativelor agricole de la plata impozitului pe clădiri și a impozitului pe teren conform art. 76 alin. (1) lit. e), e1) și alin. (2) din Legea cooperației agricole nr. 566/2004, cu modificările și completările ulterioare

 

Potrivit  art. 76 alin. 1 și 2 din Legea cooperației agricole nr. 566/2004, cu modificările și completările ulterioare  Activitatea cooperativelor agricole beneficiază de următoarele măsuri, care constituie derogări de la prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare:

e) scutirea membrilor cooperatori de la plata impozitului pe clădirile și pe terenurile utilizate pentru producția valorificată prin/către cooperativa agricolă, inclusiv pentru bunurile aflate în patrimoniul de afectațiune al persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale și întreprinderilor familiale definite potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016.

 e^1) scutirea cooperativelor agricole de la plata impozitului pentru clădirile și terenurile aflate în patrimoniu, utilizate pentru prestarea de servicii către membrii cooperatori;

(2) Facilitățile fiscale prevăzute la alin. (1) lit. e) se acordă în integralitate membrilor cooperatori care au valorificat în anul anterior celui pentru care se datorează impozitele cel puțin 50% din producția obținută prin/către cooperativele agricole.

(4) Stabilirea criteriilor și modalităților potrivit cărora membrii cooperatori și cooperativele agricole vor beneficia de scutirile prevăzute la alin. (1) lit. b), e) și e^1) se va face prin ordin comun al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, al ministrului finanțelor publice și al ministrului lucrărilor publice, dezvoltării și administrației.

În Monitorul Oficial al României nr. 1039/01.11.2021  a fost publicat  Ordinul comun nr. 190/1157/1460/2021 al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerului Finanțelor și Ministerului Dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, pentru stabilirea criteriilor și modalităților potrivit cărora membrii cooperatori și cooperativele agricole beneficiază de scutirile prevăzute la art. 76 alin. (1) lit. b), e) și e1) din Legea cooperației agricole nr. 566/2004

Membrii cooperatori, definiți conform art. 9 lit. a) - membru fondator - persoană fizică sau persoană juridică prevăzută la art. 3 alin. (2), care semnează actul constitutiv al cooperativei agricole; și b) - membru cooperator acționar - persoană fizică care depune o cerere de înscriere și subscrie la capitalul social al cooperativei agricole aportul prevăzut în actul constitutiv; persoanele juridice prevăzute la art. 3 alin. (2) care participă la constituirea cooperativei agricole de grad 2 sunt considerate membri cooperatori în cadrul acestor cooperative din Legea cooperației agricole, beneficiază de scutire de la plata impozitului pe clădirile și pe terenurile utilizate pentru producția valorificată prin/către cooperativa agricolă, pentru:

a) clădirile/terenurile utilizate în activitatea agricolă de către membrii cooperatori;

b)clădirile/terenurile aflate în patrimoniul de afectațiune al persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale și întreprinderilor familiale definite potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016;

c)clădirile/terenurile aflate în coproprietate și utilizate în scopul desfășurării activității agricole, corespunzător cotei-părți din dreptul de proprietate, deținute de membrul cooperator, care respectă condiția de valorificare prin cooperativă.

 Cooperativele agricole, prevăzute la art. 6 lit. b)—e1) din Legea cooperației agricole (b) cooperative agricole de achiziții și vânzări, care organizează atât cumpărările de materiale și de mijloace tehnice necesare producției agricole, cât și vânzările produselor agricole; c) cooperative agricole de procesare a produselor agricole, care asigură produse tipice, de marcă, cu prezență permanentă;d) cooperative agricole manufacturiere și de mica industrie în agricultură;e) cooperative agricole de exploatare și gestionare a terenurilor agricole, silvice, piscicole și a efectivelor de animale;e^1) cooperative agricole care pot desfășura, în comun, activitățile prevăzute la lit. a)-e) și care pot organiza integrarea, în condițiile legii, a producției agricole primare rezultate din exploatațiile membrilor cu procesarea și/sau cu comercializarea, precum și utilizarea în comun a utilajelor și construcțiilor care aparțin cooperativelor agricole;), beneficiază de scutire de la plata impozitului pe clădirile și pe terenurile aflate în patrimoniu, utilizate pentru prestarea de servicii către membrii cooperatori, pentru:

a) clădirile/terenurile care au fost utilizate pentru prestarea de servicii către membrii cooperatori, potrivit Legii cooperației agricole;

b) clădirile/terenurile aflate în coproprietatea cooperativelor agricole și utilizate în scopul prestării de servicii către membrii cooperatori, corespunzător cotei-părți din dreptul de proprietate deținut de cooperativa agricolă.

Clădirile utilizate de către membrii cooperatori pentru desfășurarea activității agricole și de către cooperativele agricole în scopul prestării de servicii către membrii cooperatori, pentru care se acordă scutirea, sunt:

a) magazii, pătule, silozuri utilizate pentru depozitarea, prelucrarea și conservarea produselor agricole și a furajelor, împreună cu anexele aferente acestora;

b) construcții agricole ușoare: barăci, magazii, șoproane și cabane cu destinație agricolă;

c) clădiri destinate activității agrozootehnice deținute pentru creșterea animalelor și păsărilor, inclusiv anexele aferente acestora;

d) clădiri aferente amenajărilor piscicole și anexele aferente acestora, definite conform art. 2 pct. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 317/2009, cu modificările și completările ulterioare;

e) clădiri utilizate ca depozite de îngrășăminte minerale sau naturale, materii prime și materiale auxiliare, construcții de compostare, inclusiv anexele și spațiile administrative aferente acestora; f) ateliere, hale de reparații și stocare a utilajelor agricole;

g) sere, solare, răsadnițe, ciupercării și altele asemenea;

h) clădiri aferente infrastructurii secundare de irigații care cuprinde: stații de pompare, stații de punere sub presiune și construcții hidrotehnice.

Terenurile utilizate de către membrii cooperatori pentru desfășurarea activității agricole și de către cooperativele agricole în scopul prestării de servicii către membrii cooperatori, pentru care se acordă scutirea, sunt:

 a) terenuri cu destinație agricolă, și anume: (i) terenuri agricole productive-arabile, vii, livezi, pepiniere viticole și pomicole, plantații de hamei și duzi, plante ornamentale, pajiști permanente, sere, solare, răsadnițe și altele asemenea pe care se obțin produse agricole; (ii) terenuri acoperite cu vegetație forestieră, dacă nu fac parte din amenajamentele silvice; (iii) terenuri ocupate cu construcții și instalații agrozootehnice, amenajări piscicole și de îmbunătățiri funciare, platformele și spațiile de depozitare care servesc nevoilor producției agricole;

b) orice alte terenuri, utilizate exclusiv pentru activități agricole și, respectiv, pentru prestări de servicii către membrii cooperatori.

 Membrii cooperatori, definiți conform art. 9 lit. a) și b) din Legea cooperației agricole, beneficiază de scutire de la plata impozitului pe clădiri/teren în integralitate, potrivit art. 76 alin. (2) din Legea cooperației agricole, în situația în care au valorificat în anul anterior celui pentru care se datorează impozitele cel puțin 50% din producția obținută prin/către cooperativele agricole.

Pentru a beneficia de scutire de la plata impozitului pe clădiri/teren, membrii cooperatori transmit organelor fiscale locale o cerere în acest sens. Cererea va fi însoțită de documente justificative respectiv:

 a) adeverința eliberată de către cooperativa agricolă care să ateste calitatea de membru, cantitățile de produse agricole valorificate de către membrul cooperator prin/către cooperativa agricolă în anul calendaristic anterior celui pentru care se acordă scutirea, precum și inventarul bunurilor declarate de membrul cooperator care fac obiectul scutirilor;

b) declarația pe propria răspundere întocmită de către membrul cooperator din care să reiasă: totalul cantităților de produse agricole obținute în anul calendaristic anterior celui pentru care se acordă scutirea, cantitățile valorificate de către acesta prin/către cooperativa agricolă în cadrul aceleiași perioade și lista bunurilor cu destinație agricolă care fac obiectul scutirilor.

Organele fiscale locale, în vederea acordării scutirii de la plata impozitului pe clădiri și a impozitului pe teren, vor solicita de la direcția pentru agricultură județeană date referitoare la producția medie obținută pe județ din exploatarea terenurilor agricole, a animalelor sau din alte activități agricole, după caz.

Datele cu privire la producția medie obținută pe județ, comunicate de către direcțiile pentru agricultură județene, trebuie să fie identice cu cele pe care acestea le folosesc la calcularea normei de venit, conform prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 30/2019 privind aprobarea metodologiilor pentru stabilirea normelor de venit utilizate la impunerea veniturilor din activități agricole, precum și a Metodologiei de calcul al reducerii normei de venit pentru aplicarea prevederilor referitoare la scutirea de la plata impozitului pe venit, prevăzută la art. 76 alin. (1) lit. c) din Legea cooperației agricole nr. 566/2004.

Organele fiscale locale compară datele furnizate de direcțiile pentru agricultură județene cu cele din documentele justificative astfel încât să se constate îndeplinirea condiției privind valorificarea a minimum 50% din producția agricolă obținută prin/către cooperativa agricolă respectivă.

Pentru a beneficia de scutirea de la plata impozitului pe clădiri și a impozitului pe teren, cooperativele agricole, definite conform art. 6 lit. b)—e1) din Legea cooperației agricole, transmit organelor fiscale locale o cerere, la care se anexează documentele justificative menționate mai jos, din care să rezulte prestarea de servicii către membrii cooperatori, respectiv

a) lista membrilor cooperatori înscriși în cooperativa agricolă;

b) declarația pe propria răspundere întocmită de către cooperativa agricolă din care să reiasă denumirea și valoarea activităților de prestări servicii efectuate de cooperativa agricolă către membrii cooperatori, precum și lista clădirilor și terenurilor aflate în patrimoniu utilizate pentru prestarea de servicii către membrii cooperatori, pentru care solicită scutirea.

Cooperativele agricole și membrii cooperatori au obligația să depună, anual, la compartimentele de specialitate ale autorităților publice locale, până la data de 31 martie a anului curent, cererea privind scutirea de la plata impozitului pe clădiri și a impozitului pe teren, însoțită de documentele justificative menționate mai sus, valabile la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior celui pentru care se acordă scutirea.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Plata impozitului auto în cazul schimbării domiciliului fiscal

Radierea din evidența fiscală a mijloacelor de transport cu ITP expirat

Debitor decedat. Dovedirea titularului dreptului de proprietate în scopul impozitării