REGIMUL FISCAL AL TERENULUI ÎNCHIRIAT DE LA STAT SAU DE LA O UNITATE ADMINISTRATIV-TERITORIALĂ

Articolul 13 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală prevede faptul că  “Interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voinţa legiuitorului aşa cum este exprimată în lege”. Potrivit dispoziţiilor art.  256 din Codul Fiscal  „(3) Pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţă, se stabileşte taxa pe teren care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosinţă, după caz, în condiţii similare impozitului pe teren”,  iar conform pct. 73 din Normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal: “ (2^3) In cazul terenurilor proprietate publică şi privată a statului ori a unităţilor administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare sau în folosinţă persoanelor fizice sau persoanelor juridice, se stabilşte taxa pe teren în sarcina concesionarilor, locatarilor ori titularilor dreptului de administrare sau de folosinţă, după caz. (3) Contribuabilii prevăzuţi la alin. (2) vor anexa la declaraţia fiscală, în fotocopie semnată pentru conformitate cu originalul, actul privind concesionarea,închirierea, darea în administrare sau în folosinţă a clădirii respective. În situaţia în care în act nu sunt înscrise suprafaţa terenului, categoria de folosinţă şi suprafaţa construită la sol a cladirilor, acolo unde sunt amplasate cladiri, la act se anexează , în mod obligatoriu, un certificat emis de către persoana juridică care a transmis aceste date, prin care se confirmă realitatea menţiunilor respective”.

            Prevederile imperative ale art. 83 alin. 4 din OG. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală subliniază faptul că  “nedepunerea declaraţiei fiscale dă dreptul organului fiscal să procedeze la stabilirea din oficiu a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat. Stabilirea din oficiu a obligaţiilor fiscale nu se poate face înainte de împlinirea unui termen de 15 zile de la înştiinţarea contribuabilului privind depăşirea termenului legal de depunere a declaraţiei fiscale”. Stabilirea obligaţiilor fiscale, respectiv ale taxei pe teren, se face în baza declaraţiei fiscale, care este în sarcina contribuabilului şi care trebuie depusă în termen de 30 de zile de la data încheierii actului prin care dobândeşte dreptul de folosinţă a terenului. Contribuabilul este obligat să coopereze cu organele fiscale în vederea determinării stării de fapt fiscale, prin prezentarea faptelor cunoscute de către acesta, în întregime, conform realităţii.

Faptul că în  actului prin care se  dobândeşte dreptul de folosinţă asupra terenului nu este prevăzută expres obligaţia  de a achita obligaţile fiscale aferente terenului închiriat nu poate să conducă la scutirea de la plata debitului principal şi a accesoriilor calculate la debitul principal, deoarece taxa pe teren este o obligaţie legală, care se aplică ex lege, fără să aibă legătură cauzală cu prevederile contractuale sau cu prevederile din alte acte administrative de dare în folosinţă sau închiriere, iar calculul aceesoriilor la debitul principal este reglementată de asemenea prin prevederile Codului de procedură fiscală.. Impozitul/taxa pe teren pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului, concesionate, închiriate, date în administrare sau în folosinţă, se datorează conform prevederilor Legii nr.494/2004 privind aprobarea O.G.nr.83/2004 pentru modificarea şi completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu începere de la 01.01.2005. Anterior datei de 01.01.2007, (când prin Legea nr.343/2006 de modificare a Codului Fiscal s-a schimbat denumirea din impozit pe teren în taxă pe  teren), obligaţia fiscală numită astăzi taxa pe teren purta denumirea de impozit pe teren. Deşi purta aceeaşi denumire ca şi obligaţiile fiscale aferente terenurilor deţinute în proprietate, sarcina fiscală prevăzută în textul art. 256 alin. 3 cădea în sarcina titularilor dreptului de folosinţă asupra terenului, şi nu în sarcina proprietarilor.

Calculul taxei pe teren se face în funcţie de suprafaţa terenului, categoria de folosinţă şi rangul localităţii în care este amplasat terenul. Taxa pe teren se plăteşte anual, în două rate egale, cu termene de plată 31 martie şi 30 septembrie, la bugetul local al localităţii în care este amplasat terenul. Pentru plata cu anticipaţie a taxei pe teren datorată pentru întregul an, până la data de 31 martie, nu se acordă bonificaţie.