NAŞTEREA BAZEI IMPOZABILE ÎN CAZUL IMOBILULUI RESTITUIT CONFORM LEGII 10/2001

Conform art. 25 alin. 4 din Legea nr. 10/2001  "Decizia sau, după caz, dispoziţia de aprobare a restituirii în natură a imobilului face dovada proprietăţii persoanei îndreptăţite asupra acestuia, are forţa probantă a unui înscris autentic şi constituie titlu executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităţiilor de publicitate imobiliare".

            Potrivit pct. 25.6 din Normele Metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, publicate în Monitorul Oficial nr. 227/03.04.2007, "Dispoziţia de aprobare a restituirii în natură  este un act administrativ de putere care atestă restituirea proprietăţii....". Prin urmare potrivit prevederilor legale un contribuabil este considerat ca având calitatea de proprietar de la data intrării în vigoare dispoziţiei de restituire, act care atestă dreptul de proprietate asupra imobilului restituit în natură. Conform prevederilor art. 249 alin. 4 din Codul Fiscal În cazul în care o clãdire se aflã în proprietatea comunã a douã sau mai multe persoane, fiecare dintre proprietarii comuni ai clãdirii datoreazã impozitul pentru spaţiile situate în partea din clãdire aflatã în proprietatea sa. În cazul în care nu se pot stabili pãrţile individuale ale proprietarilor în comun, fiecare proprietar în comun datoreazã o parte egalã din impozitul pentru clãdirea respectivã. Coroborând textele de lege amintite mai sus cu dispoziţile art 254 din Legea nr. 571/2003  “ (1) În cazul unei clădiri care a fost dobândită sau construită de o persoană în cursul anului, impozitul pe clădire se datorează de către persoana respectivă cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care clădirea a fost dobândită sau construită” şi cu art. 256 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, care prevede că “orice persoană care are în proprietate teren situat în România datorează pentru acesta un impozit anual, exceptând cazurile în care în prezentul titlu se prevede astfel”, rezultă în mod indubital că din punct de vedere fiscal criteriu impozabil urmărit de legiuitor este  dreptul de proprietate în ansamblul său şi nu componente ale sale, posesia, folosinţa sau dispoziţia. Din punct de vedere fiscal nu are incidenţă asupra sarcinii fiscale faptul că titularul dreptului de proprietate nu poate beneficia de unul dintre atributele dreptului de proprietate, de exemplu nu a fost pus încă în posesie.

Conform prevederilor art. 254 (5)” Orice persoană care dobândeşte, construieşte sau înstrăinează o clădire are obligaţia de a depune o declaraţie fiscală la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale în a cărei rază de competenţă se află clădirea, în termen de 30 de zile de la data dobândirii, înstrăinării sau construirii” iar art. 259 alin. 1 şi 6 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal „(1) Pentru un teren dobândit de o persoană în cursul unui an, impozitul pe teren se datorează de la data de întâi a lunii următoare celei în care terenul a fost dobândit”.6) Orice persoană care dobândeşte teren are obligaţia de a depune o declaraţie privind achiziţia terenului la compartimentul de specialitate al autorităţii administraţiei publice locale în termen de 30 de zile, inclusiv, care urmează după data achiziţiei. În aceste condiţii, obligaţia fiscală se naşte în sarcina beneficiarului dispoziţiei de restituire  începând cu data de întâi a lunii următoare  celei în care acesta au dobândit imobilul, respectiv a datei intrării în vigoare a dispoziţiei de restituire.

 În condiţiile în care beneficiarul dispoziţiei de restituire deţine calitatea juridică de proprietar  din momentul intrării în vigoare a dispoziţiei de restituire, acesta are toate pârghiile legale conferite unui proprietar de drept pentru ocrotirea dreptului său de proprietate şi a posesiei aferente, în baza art. 480 din Codul civil, respectiv acţiune în revendicare, acţiune în evacuare etc. Desigur că beneficiarul dispoziţiei de restituire nu are obligaţia de a-şi înscrie  dreptul de proprietate în Cartea Funciară, decât pentru opozabilitate faţă de terţi, dar aceasta nu poate conduce la ideea că plata obligaţiilor fiscale aferente dreptului de proprietate asupra terenului, stabilite în mod imperativ prin dispoziţiile Codului Fiscal, să fie condiţionată de dreptul discreţionar al contribuabilului de a stabili momentul înscrieri dreptului real în evidenţele cadastrale.