Postări

Intervenţia forţată a conducătorului auto coparticipant la un accident rutier în cazul plângerii contravenţionale

Instituţia intervenţiei forţate este reglementată de prevederile art. 68-71 din Codul de procedură civilă. Astfel, textul procedural impune ca introducerea forţată în cauza dedusă judecăţii să fie determinată de similaritatea drepturilor litigioase pretinse de reclamant cu drepturile litigioase care ar putea fi pretinse de către un terţ ( oricare dintre părţi poate să cheme în judecată o altă persoană care ar putea să pretindă, pe calea unei cereri separate, aceleaşi drepturi ca şi reclamantul ). În materia plângerii contravenţionale ori din economia atât a dispoziţiilor OG. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor cât şi a OUG. nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, se relevă principiul răspunderii contravenţionale personale individualizată printr-un proces verbal de constatare a contravenţiei pentru fiecare contravenient în parte. Astfel, art. 1, art. 16 alin.1 şi art. 10 alin. 3 din OG. nr. 2/2001 statuează faptul că constituie contravenţie fapta săvârşi...

Noutăţile aduse de Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă

Începând cu data de 28 iunie 2014 a intrat în vigoare Legea nr.85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. Noua reglementare aduce o serie de inovații care pe de o parte îmbunătățesc vechea Lege a insolvenței nr. 85/2006 prin implementarea legală a problematicilor doctrinare și jurisprudenționale care au apărut în aplicarea efectivă a textului Legii 85/2006, însă pe de altă parte instituie și o serie de principii care cel puțin în aparență se contrazic reciproc atunci când trebuie puse efectiv în practică. Fără a ne propune să analizăm exhaustiv toate aceste noutăți sau bizanterii, vom enumera în cele ce urmează cele mai importante noutăţi cuprinse în Titlul II al actului normativ: 1. Creditorul îndreptăţit să solicite deschiderea procedurii insolvenţei este creditorul a cărui creanţă asupra patrimoniului debitorului este certă, lichidă şi exigibilă de mai mult de 60 de zile, față de 90 de zile cum era prevăzut în Legea 85/2006. Prin creanţă certă, în...

Taxa pentru serviciile de reclamă şi publicitate şi taxa pentru afişaj în scop de reclamă

Potrivit prevederilor art. 270 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal, orice persoană, care beneficiază de servicii de reclamă şi publicitate în România în baza unui contract sau a unui alt fel de înţelegere încheiată cu altă persoană, datorează plata taxei pentru serviciile de reclamă şi publicitate , cu excepţia serviciilor de reclamă şi publicitate realizate prin mijloacele de informare în masă scrise şi audiovizuale. Prin urmare debitorul obligației de plată a taxei este beneficiarul serviciilor de reclamă și publicitate, însă plata acestei taxe, aidoma taxei hoteliere, se colectează și se virează de către prestatorul serviciilor, ca urmare a plății efectuate acestuia de  beneficiar.   Publicitatea realizată prin mijloace de informare în masă scrise şi audiovizuale, în sensul dreptului fiscal, corespunde activităţilor agenţilor de publicitate potrivit Clasificării activităţilor din economia naţională - CAEN, cu modificările ulterioare, respectiv publicitatea reali...

UN “NU” ÎN MATERIE FISCALĂ. IMPOZITUL PE CONSTRUCŢII

  Activând de ceva vreme în materia dreptului fiscal, la început fără voie şi ulterior de bunăvoie, din păcate mi-a fost dat de multe ori să mă întâlnesc în practică cu legiuitorul (a se citi Guvernul României) şi manifestările sale de ingeniozitate legislativă (a se citi inconsecvenţă). Ultimul contact dintre noi doi a fost reglementarea impozitului pe construcţii prin Titlul IX indice 3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, dar mai ales normele metodologice de aplicare din cuprinsul art. 296 indice 35 din HG. nr.44/2004 privind normele metodologice de aplicare a codului Fiscal, modificate în luna mai 2014.  Lecturând atât textul legal general, respectiv art. 296 indice 33 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, cât şi textul normei de aplicare din HG. nr.44/2004, am ajuns la concluzia că un simplu " nu ", inserat fără noimă în cuprinsul unui text legal poate produce consecinţe legislative absurde chiar fără voia legiuitorului (sau mai grav cu ştiinţa legiui...

CONTESTAŢIA LA EXECUTARE SILITĂ ÎN NOUL COD DE PROCEDURA CIVILĂ. TERMENUL DE APEL

Legiuitorul român are meritul de a surprinde mereu justiţiabilii, dar şi instanţele de judecată, care nu sunt lăsaţi să vegeteze mental în momentul în care aceştia intră în contact cu instituţii juridice. Astfel dacă cineva va avea curiozitatea de a lectura prevederile art. 650 alin. 3 şi art. 717 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, va observa faptul că în cadrul aceleaşi instituţii juridice, respectiv, contestaţia la executare, legiuitorul instituie în aparenţă două termene de exercitare a căii de atac împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, respectiv 10 zile sau 30 de zile. Instituţia juridică a contestaţiei la executare este cuprinsă în Cartea a V – a. Despre executare silită, din NCPC, art. 711 – 719. Conform prevederilor art. 711 NCPC 1) Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare. De asemenea, se poate fa...

Costul de producţie şi impozitul pe clădiri datorat de persoanele juridice

Potrivit dispoziţiilor art. 249 alin.1, respectiv art. 253 alin. 1-3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal republicată “Orice persoană care are în proprietate o clădire situată în România datorează anual impozit pentru acea clădire, exceptând cazul în care în prezentul titlu se prevede diferit…..În cazul persoanelor juridice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote de impozitare asupra valorii de inventar a clădirii.Cota de impozit se stabileşte prin hotărâre a consiliului local şi poate fi cuprinsă între 0,25% şi 1,50% inclusiv. La nivelul municipiului Bucureşti, această atribuţie revine Consiliului General al Municipiului Bucureşti.Valoarea de inventar a clădirii este valoarea de intrare a clădirii în patrimoniu, înregistrată în contabilitatea proprietarului clădirii, conform prevederilor legale în vigoare..”., iar conform pct. 52 din HG. nr. 44/2004 privind Normele Metodologice de aplicare a Codului Fiscal “ (52. (1) Prin sintagma valoarea de inventar a c...

EXECUTAREA SILITĂ A AMENZIILOR CONTRAVENŢIONALE PRIN POPRIRE

Potrivit prevederilor art. 149 din OG. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală sunt supuse executării silite prin poprire orice sume urmăribile reprezentând venituri şi disponibilităţi băneşti în lei şi în valută, titluri de valoare sau alte bunuri mobile necorporale, deţinute şi/sau datorate, cu orice titlu, debitorului de către terţe persoane sau pe care aceştia le vor datora şi/sau deţine în viitor în temeiul unor raporturi juridice existente. În cazul sumelor urmăribile reprezentând venituri şi disponibilităţi în valută, băncile sunt autorizate să efectueze convertirea în lei a sumelor în valută, fără consimţământul titularului de cont, la cursul de schimb afişat de acestea pentru ziua respectivă. Sumele reprezentând credite nerambursabile sau finanţări primite de la instituţii sau organizaţii internaţionale pentru derularea unor programe ori proiecte nu sunt supuse executării silite prin poprire, în cazul în care împotriva beneficiarului acestora a fost pornită procedura e...