DEBITORUL - PERSOANĂ INTERESATĂ ÎN PROCEDURA DE EXECUTARE

Se pare că în practica judiciară apare o tendinţă interesantă în procedura contestaţiei la executare a creanţelor fiscale, în sensul că debitorul, invocând nelegalitatea titlului executoriu, contestă doar actul de executare ce il afectează efectiv la buzunar, în speţă poprirea contului, pe motiv ca el are calitatea de persoană interesată în aceasta procedură doar de la momentul luării la cunoştiinta de poprirea contului, şi nu de la momentul primirii somaţiei de plată şi a titlului executoriu . Ori, această tendinţă ar trebui cenzurată de instanţele de judecată pentru că vine într-o flagrantă contradicţie cu spiritul prevederilor art. 173 din OG. nr. 92/2003. Art. 145 din OG. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală prevede în mod expres faptul că (1) Executarea silitã începe prin comunicarea somaţiei. Dacã în termen de 15 zile de la comunicarea somaţiei nu se stinge debitul, se continuã mãsurile de executare silitã. Somaţia este însoţitã de un exemplar al titlului executoriu.art. 173 alin. 1 lit. a prevede faptul că (1) Contestaţia se poate face în termen de 15 zile, sub sancţiunea decãderii, de la data când contestatorul a luat cunoştinţã de executarea ori de actul de executare pe care le contestã, din comunicarea somaţiei sau din altã înştiinţare primitã ori, în lipsa acestora, cu ocazia efectuãrii executãrii silite sau în alt mod. Prin această manieră, practic se eludează prevederile art. 173 cu privire la termenul de contestare, în sensul că se permite unui debitor căruia i s-a comunicat titlul executoriu în baza art. 145 din OG. nr. 92/2003, să nu îl conteste decât la un alt moment ulterior, când organul de executare realizează un al doilea act de executare. Ori,  organul de executare, într-o evidentă legitimitate conferită de necontestarea titlului executoriu în termenul legal de către debitor, a procedat la continuarea procedurii de executare silită prin înfiinţarea popririi. În speţă, înfiinţarea popririi nu este un act prin care se începe executarea silită, ci un act prin care se continuă procedura de executare silită, prin urmare termenul de contestarea a somaţiei şi a titlului executoriu curge de la comunicarea lor, şi nu de la data comunicării adresei de înfiinţare a popririi. Acest fapt ar trebui să conducă la consecinţa juridică a imposibilităţii pronunţării instanţei de judecată cu privire la legalitatea sumelor stabilite printr-un titlu executoriu necontestat în termenul legal de 15 zile de la comunicare, ci doar cu privire la legalitatea strict procedurală a popririi conturilor debitorului.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Plata impozitului auto în cazul schimbării domiciliului fiscal

De ce nu se datorează impozit pentru mijloacele de transport cu numere roșii achiziționate din străinătate

Radierea din evidența fiscală a mijloacelor de transport cu ITP expirat