CONTESTAŢIA PRIVIND TERGIVERSAREA PROCESULUI ( art. 515-519 COD PROCEDURĂ CIVILĂ)

Noul  Cod de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010, care se preconizează că va intrat în vigoare la data de 1 iunie 2012, introduce în legislaţia naţională o instituţie juridică nouă, menită să conformeze dreptul procesual civil român cu dreptul la un proces echitabil cerut de prevederile art. 6 din CEDO. Astfel art. 6 din Noul Cod de procedură civilă prevede că  orice persoanã are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în termen optim şi previzibil, de cãtre o instanţã independentã, imparţialã şi stabilitã de lege. În acest scop, instanţa este datoare sã dispunã toate mãsurile permise de lege şi sã asigure desfãşurarea cu celeritate a judecãţii. La primul termen de judecatã la care pãrţile sunt legal citate, judecãtorul, dupã ascultarea pãrţilor, va estima durata necesarã pentru cercetarea procesului, ţinând cont de împrejurãrile cauzei, astfel încât procesul sã fie soluţionat într-un termen optim şi previzibil. Durata astfel estimatã va fi consemnatã în încheiere ( art. 233).

Pentru respectarea cerinţelor art. 6 Cod de procedură civilă, legiuitorul a instituit în art. 515-519, o procedură intitulată contestaţie privind tergiversarea procesului.

Contestaţia se poate face de către oricare dintre părţi, precum şi de procurorul care participã la judecatã prin care, invocând încãlcarea dreptului la soluţionarea procesului într-un termen optim şi previzibil,  solicită luarea mãsurilor legale pentru ca aceastã situaţie sã fie înlãturatã. Aceste situaţii sunt prevăzute limitative de lege, în sensul că aplicabilitatea contestaţiei este incidentă când legea stabileşte un termen de finalizare a unei proceduri, de pronunţare ori de motivare a unei hotãrâri, însã acest termen s-a împlinit fãrã rezultat, când instanţa a stabilit un termen în care un participant la proces trebuia sã îndeplineascã un act de procedurã, iar acest termen s-a împlinit, însã instanţa nu a luat, faţã de cel care nu şi-a îndeplinit obligaţia, mãsurile prevãzute de lege, când o persoanã ori o autoritate care nu are calitatea de parte a fost obligatã sã comunice instanţei, într-un anumit termen, un înscris sau date ori alte informaţii rezultate din evidenţele ei şi care erau necesare soluţionãrii procesului, iar acest termen s-a împlinit, însã instanţa nu a luat, faţã de cel care nu şi-a îndeplinit obligaţia, mãsurile prevãzute de lege, când instanţa şi-a nesocotit obligaţia de a soluţiona cauza într-un termen optim şi previzibil prin neluarea mãsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedurã necesar soluţionãrii cauzei, deşi timpul scurs de la ultimul sãu act de procedurã ar fi fost suficient pentru luarea mãsurii sau îndeplinirea actului.

 Contestaţia se formuleazã în scris şi se depune la instanţa învestitã cu soluţionarea procesului în legãturã cu care se invocã tergiversarea judecãţii. Contestaţia se poate face şi verbal în şedinţã, caz în care va fi consemnatã, împreunã cu motivele arãtate de parte, în încheierea de şedinţã. Contestaţia nu suspendã soluţionarea cauzei. Textul legal nu prevede vreun termen limită de la apariţia cazului de tergiversare a procesului până la care se poate formula contestaţia.

Contestaţia se soluţioneazã de cãtre completul învestit cu judecarea cauzei de îndatã sau în termen de cel mult 5 zile, fãrã citarea pãrţilor. Desigur ne punem întrebarea în ce măsură se poate realiza scopul normei în condiţiile în care contestaţia se judecă de aceeaşi judecători care se presupune că au tergiversat prin neluarea mãsurilor legale pentru judecarea cauzei într-un termen rezonabil. Considerăm că ar fi fost mai echitabil ca această contestaţie să se depună direct la instanţa superioară instanţei care judecaă procesul sau cel puţin ca aceasta să fie soluţionată de un alt complet de judecată decât cel în faţă căruia a fost ridicată contestaţia, după modelul prevăzut de art. 186 alin. 3 sau de art. 195 alin. 56 din Noul Cod de procedură civilă, tocmai pentru a se evita orice suspiciune de subiectivism. Când apreciazã contestaţia ca fiind întemeiatã, completul de judecatã pronunţã o încheiere nesupusã niciunei cãi de atac, prin care ia de îndatã mãsurile necesare înlãturãrii situaţiei care a provocat tergiversarea judecãţii. În acest caz, contestatorului îi va fi comunicatã, pentru informare, o copie a încheierii.

În absenţa unei prevederi exprese cu privire la termenul de motivare a acestei încheieri, deoarece termenul de 5 zile se referă la soluţionare, care nu include şi motivare şi comunicare, nu putem conchide decât că este aplicabil termenul general de motivare prevăzut de art. 420 alin. 5 Cod de procedură civilă, adică 30 de zile de la pronunţare, deşi în opinia noastră legiuitorul ar fi trebuit să prevadă un termen de urgenţă de maxim 10 zile de la pronunţare, în care încheierea să fie redactată şi comunicată părţii contestatoare.

Când apreciazã contestaţia ca neîntemeiatã, completul de judecatã o va respinge prin încheiere. Împotriva acestei încheieri contestatorul poate face plângere în termen de 3 zile de la comunicare. Plângerea se depune la instanţa care a pronunţat încheierea, care o va înainta de îndatã, pentru soluţionare, instanţei ierarhic superioare.

Instanţa va soluţiona plângerea în termen de 10 zile de la primirea dosarului, în complet format din 3 judecãtori. Judecata se face fãrã citarea pãrţilor, printr-o hotãrâre care nu este supusã niciunei cãi de atac, ce trebuie motivatã în termen de 5 zile de la pronunţare. Dacã instanţa gãseşte plângerea întemeiatã, va dispune ca instanţa care judecã procesul sã îndeplineascã actul de procedurã sau sã ia mãsurile legale necesare, arãtând care sunt acestea şi stabilind, când este cazul, un termen pentru îndeplinirea lor. În toate cazurile, instanţa care soluţioneazã plângerea nu va putea da îndrumãri şi nici nu va putea oferi dezlegãri asupra unor probleme de fapt sau de drept care sã anticipeze modul de soluţionare a pricinii ori care sã aducã atingere libertãţii judecãtorului cauzei de a hotãrî, conform legii, cu privire la soluţia ce trebuie datã procesului.

Atunci când contestaţia sau plângerea a fost fãcutã cu rea-credinţã, autorul acesteia poate fi obligat la plata unei amenzi judiciare de la 500 lei la 2.000 lei, precum şi, la cererea pãrţii interesate, la plata de despãgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat prin introducerea contestaţiei sau plângerii. Reaua-credinţã rezultã din caracterul vãdit nefondat al contestaţiei ori al plângerii, precum şi din orice alte împrejurãri care îndreptãţesc constatarea cã exercitarea acesteia s-a fãcut în alt scop decât acela pentru care legea o recunoaşte.