Domiciliul fiscal al persoanei fizice în cazul creanțelor fiscale locale (Legea 207/2015)

Conform prevederilor exprese ale art. 39 alin. 1 și 2 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, în cazul creanțelor fiscale administrate de organul fiscal local, prin domiciliu fiscal se înțelege domiciliul reglementat potrivit dreptului comun.

Domiciliul fiscal se înregistrează/modifică la/de organul fiscal local în toate cazurile în care acesta este diferit de domiciliul prin depunerea de către contribuabil/plătitor a unei cereri de înregistrare/modificare a domiciliului fiscal, însoțită de acte doveditoare ale informațiilor cuprinse în aceasta. În situația în care contribuabilul/plătitorul are înregistrat un domiciliu fiscal în scopul comunicării actelor administrative fiscale emise de organul fiscal local se utilizează acest domiciliu fiscal.

Codul civil (art. 87 - 90), dreptul comun în materie, stabilește faptul că domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor şi libertăţilor sale civile, este acolo unde aceasta declară că îşi are locuinţa principală. Stabilirea sau schimbarea domiciliului se face cu respectarea dispoziţiilor legii speciale.

Stabilirea sau schimbarea domiciliului nu operează decât atunci când cel care ocupă sau se mută într-un anumit loc a făcut-o cu intenţia de a avea acolo locuinţa principală.

Dovada intenţiei rezultă din declaraţiile persoanei făcute la organele administrative competente să opereze stabilirea sau schimbarea domiciliului, iar în lipsa acestor declaraţii, din orice alte împrejurări de fapt.

Dovada domiciliului şi a reşedinţei se face cu menţiunile cuprinse în cartea de identitate.

În lipsa acestor menţiuni ori atunci când acestea nu corespund realităţii, stabilirea sau schimbarea domiciliului ori a reşedinţei nu va putea fi opusă altor persoane.

Potrivit dispozițiilor art. 13 alin. 1 din OUG. nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, actul de identitate face dovada identităţii, a cetăţeniei române, a adresei de domiciliu şi, după caz, a adresei de reşedinţă.

Prin act de identitate se înţelege cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie şi buletinul de identitate, aflate în termen de valabilitate. Actul de identitate se eliberează de către serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor de la locul de domiciliu sau reşedinţă a persoanei fizice, pe baza cererii acesteia sau a reprezentantului său legal.

Datele cu caracter personal înscrise în cartea de identitate sunt: a) numele şi prenumele titularului; b) sexul; c) cetăţenia titularului; d) data şi locul naşterii titularului; e) semnătura olografă a titularului; f) imaginea facială a titularului; g) C.N.P.; h) adresa de domiciliu a titularului.

Cetăţenii români nu pot avea în acelaşi timp decât un singur domiciliu şi/sau o singură reşedinţă. În cazul în care aceştia deţin mai multe locuinţe, îşi pot stabili domiciliul sau reşedinţa în oricare dintre ele.

Reşedinţa este acolo unde persoana fizică declară că are locuinţa secundară, alta decât cea de domiciliu (art. 30 din OUG. 97/2005).

În cazul în care se schimbă domiciliul fiscal, potrivit legii, competența teritorială trece la noul organ fiscal local de la data schimbării domiciliului fiscal.

Dacă se află în curs de derulare o procedură de administrare, cu excepția procedurii de executare silită, organul fiscal local care a început procedura este competent să o finalizeze.