Procedura de îndreptare a erorilor din documentele de plată întocmite de debitori privind obligațiile fiscale datorate bugetului local
Potrivit dispozițiilor art. 164 din Legea nr.
207/2015 privind Codul de procedură fiscală plata obligațiilor fiscale efectuată într-un cont bugetar eronat este
valabilă, de la momentul efectuării acesteia.
La cererea debitorului, organul fiscal competent efectuează îndreptarea
erorilor din documentele de plată întocmite de debitor, în suma și din contul
debitorului înscrise în documentul de plată, cu condiția debitării contului
acestuia și a creditării unui cont bugetar.
Procedura de îndreptare a erorilor din documentele de plată se aplică și în
cazul în care plata s-a efectuat în alt buget decât cel al cărui venit este
creanța fiscală plătită, cu condiția ca acestea să fie administrate de același
organ fiscal iar plata să nu fi stins creanțele datorate bugetului în care s-a
încasat suma plătită eronat, cu excepția cazului în care în evidența fiscală
debitorul înregistrează sume plătite în plus cel puțin la nivelul plății
eronate.în cazul plăților efectuate în alt buget, organul fiscal competent
dispune unității Trezoreriei Statului transferul sumelor plătite eronat către
bugetul căruia obligația fiscală este datorată.
În situația în care plata obligațiilor fiscale s-a efectuat utilizând un
cod de identificare fiscală eronat, eroarea din documentul de plată poate fi
corectată cu condiția ca plata să nu fi stins creanțele datorate bugetului în
care s-a încasat suma plătită eronat, cu excepția cazului în care în evidența
fiscală debitorul înregistrează sume plătite în plus cel puțin la nivelul
plății eronate. în acest caz, cererea de îndreptare a erorii se depune de cel
care a efectuat plata la organul fiscal competent.
Cererea de îndreptare a erorilor din documentele de plată poate fi depusă
în termen de 5 ani, sub sancțiunea decăderii. Termenul începe să curgă de la
data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a efectuat plata.
Prin Ordinul
Ministerului Dezvoltării nr. 2.362/2019 s-a aprobat procedura de
îndreptare a erorilor din documentele de plată întocmite de debitori privind
obligațiile fiscale datorate bugetului local.
Procedură de îndreptare a erorilor din documentele de plată întocmite de
debitori privind obligațiile fiscale datorate bugetului local se aplică doar în
3 cazuri:
v plata obligațiilor
fiscale datorate bugetului local s-a efectuat în alt cont bugetar decât cel
corespunzător ori utilizând un cod de identificare fiscală eronat;
v în contul
bugetar au fost achitate și alte obligații fiscale datorate bugetului local
decât cele prevăzute a se achita în contul respectiv;
v plata obligațiilor
fiscale datorate bugetului local s-a efectuat într-un cont bugetar
corespunzător unui alt buget decât cel al cărui venit este obligația fiscală
plătită.
Îndreptarea erorilor din documentele de plată se face pe baza unei cereri
de îndreptare a erorilor (formular tipizat- Anexa 1 din Ordinul 2362/2019),
care se depune la organul fiscal local competent de către debitor.
În situația în care plata obligațiilor fiscale datorate bugetului local s-a
efectuat utilizând un cod de identificare fiscală eronat, cererea se depune la
organul fiscal local competent de către cel care a efectuat plata.
Cererea cuprinde următoarele elemente:
a) datele de
identificare ale debitorului;
b) indicarea
erorii ce urmează a fi îndreptată;
c) numărul și
data documentelor prin care s-au stabilit ori s-au individualizat sumele de
plată (titlurile de creanță) pentru care se solicită corectarea erorii din
documentul de plată;
d) numărul și
data documentului prin care s-a efectuat plata inițială;
e) suma totală
achitată prin documentul de plată inițial;
f) data plății;
g) alte
informații considerate relevante pentru soluționarea cererii.
La cerere se anexează, după caz, documentele certificate "conform cu originalul" de
către debitor:
ü copia ordinului de plată;
ü copia extrasului de cont în care este înregistrată plata
eronată;
ü copii de pe titlurile de creanță care nu sunt emise de
organul fiscal local;
ü orice alte documente care atestă eroarea produsă.
Organul fiscal local competent verifică în evidențele fiscale
existența erorilor semnalate de debitori, îndeplinirea uneia sau mai multor
condiții după caz :
a) condiția de
creditare a contului bugetar și de debitare a contului plătitorului;
b) condiția
privind administrarea obligațiilor fiscale de același organ fiscal local;
c) plata să nu
fi stins creanțele datorate bugetului în care s-a încasat suma plătită eronat.
Sunt exceptate situațiile în care în evidența fiscală debitorul înregistrează
sume plătite în plus cel puțin la nivelul plății eronate.
Rezultatul verificărilor se consemnează într-un referat, care va cuprinde și propunerea de admitere a cererii
debitorului și de îndreptare a erorilor din documentul de plată sau, după caz,
de respingere a cererii. Referatul se aprobă de către conducătorul organului
fiscal local competent, potrivit legii.
Dacă nu sunt îndeplinite condițiile pentru îndreptarea erorilor, organul fiscal
local competent, după efectuarea audierii debitorului, potrivit art. 9 din
Legea nr. 207/2015, cu modificările și completările ulterioare, emite și
comunică debitorului decizia de
respingere a cererii de îndreptare a erorilor din documentele de plată.
Înaintea luării deciziei, organul fiscal este obligat să asigure
contribuabilului/plătitorului posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere
cu privire la faptele și împrejurările relevante în luarea deciziei.
Audierea se consideră îndeplinită în următoarele situații:
· contribuabilul/plătitorul
refuză explicit să se prezinte la termenul stabilit de organul fiscal în
vederea audierii;
· contribuabilul/plătitorul nu se prezintă, din
orice motiv, la două termene consecutive stabilite de organul fiscal în vederea
audierii.
Excepția lipsei audierii poate fi invocată de contribuabil/plătitor odată
cu formularea contestației împotriva deciziei de respingere a cererii, în
condițiile art. 268 și urm. din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.
În cazul în care sunt îndeplinite condițiile pentru îndreptarea erorilor,
organul fiscal local competent emite în 3 exemplare decizia privind corecția erorilor din documentele de plată
întocmite de debitori prin care s-au achitat obligații fiscale datorate
bugetului local.
Decizia se aprobă de către conducătorul organului fiscal local competent și
se transmite compartimentului de specialitate cu atribuții în domeniul
contabilității, în vederea operării corecției în conturile bugetare
corespunzătoare. După efectuarea operațiunii de corecție în evidența
analitică pe plătitori, organul fiscal local competent va comunica debitorului
decizia privind corecția erorilor din documentele de plată în termen de
maximum 45 de zile de la data înregistrării cererii.
Organul fiscal local competent arhivează la dosarul fiscal următoarele
documente:
Ø cererea debitorului de îndreptare a erorilor din
documentele de plată;
Ø documentația care a stat la baza efectuării acestei
operațiuni;
Ø copiile fișelor debitorului din evidența analitică pe
plătitori, afectate de operațiunea de corecție;
Ø referatul aprobat de conducătorul organului fiscal
local;
Ø decizia privind corecția erorilor din documentele de
plată întocmite de debitori prin care s-au achitat obligații fiscale datorate
bugetului local sau, după caz, decizia de respingere a cererii de îndreptare a
erorilor din documentele de plată.
Comentarii
Trimiteți un comentariu