Impozite locale

În practica judiciară aferentă litigiilor guvernate de Legea nr. 85/2006 nu există un consens cu privire la natura juridică a chiriilor încasate de unităţile administrativ-teritoriale în baza contractelor de locaţiune încheiate cu terţe persoane juridice, în sensul dacă aceste creanţe sunt creanţe bugetare sau sunt creanţe chirografare. Astfel, o parte a jurisprudenţei şi a practicienilor în insolvenţă consideră că aceste creanţe sunt creanţe comerciale, deci implicit contractuale, şi prin urmare, ar constitui o creanţă chirografară supusă înscrierii conform rangului prevăzut de art. 123 alin. 7 din Legea nr. 85/2006, coroborat cu art. 3 pct. 13. Contrar acestor argumente, consider că răspunsul la această cvasi-dilemă se regăseşte din interpretarea coroborată a dispoziţiilor Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei şi a Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale. Astfel potrivit art. 3 din Legea nr. 85/2006 pct.   13 şi art. 123 alin. 7 . creditorii chirografar...

Potrivit dispoziţiilor art. 249 alin.3 din Legea nr. 571/2003, “ Pentru clãdirile proprietate publicã sau privatã a statului ori a unitãţilor administrativ-teritoriale concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţã, dupã caz, persoanelor juridice, altele decât cele de drept public , se stabileşte taxa pe clãdiri, care reprezintã sarcina fiscalã a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosinţã, dupã caz, în condiţii similare impozitului pe clãdirii ”. Prin modificarea adusă textului legal amintit mai sus prin Legea nr. 76/2010, legiuitorul a clarificat în mod indubital sfera persoanelor care datorează această taxă, respectiv singurele entităţi care sunt scutite de la plată fiind persoanele juridice de drept public.   Pct. 17 alin. 2 din HG. nr. 44/2004 privind Normele Metodologice de aplicare a art. 249 alin. 3 din Codul Fiscal, în perioada 01.01.2007 – 31.01.2012 menţiona faptul că “ Pentru clãdirile proprietate publicã sa...

Orice persoană care are în proprietate un mijloc de transport care trebuie înmatriculat/înregistrat în România datorează un impozit anual pentru mijlocul de transport, care se plăteşte la bugetul local al unităţii administrativ-teritoriale unde persoana îşi are domiciliul, sediul sau punctul de lucru, după caz. Taxa asupra mijloacelor de transport se calculează în funcţie de tipul mijlocului de transport (art. 263 alin. 1 Cod Fiscal). Conform prevederilor art. 263 alin. 5, 6 şi 8 Cod Fiscal ( 5) În cazul unei combina ț ii de autovehicule, un autovehicul articulat sau tren rutier, de transport de marfă cu masa totală maximă autorizată egală sau mai mare de 12 tone, impozitul pe mijloacele de transport este egal cu suma corespunzătoare prevăzută în tabelul următor:................ (6) În cazul unei remorci, al unei semiremorci sau rulote care nu face parte dintr-o combinaţie de autovehicule prevăzută la alin. (5), taxa asupra mijlocului de transport este egală cu suma corespunzăt...

Orice persoanã care are în proprietate o clãdire situatã în România datoreazã anual impozit pentru acea clãdire, exceptând cazul în care în prezentul titlu se prevede diferit (art. 249 alin. 1 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal). Desigur că în practică aplicabilitatea textului art. 251 alin. 8 în cazul spaţiilor cu altă destinaţie decât cea de locuit din cadrul unei clădiri folosite ca locuinţă, este contestată de majoritatea contribuabililor. Astfel, textul art. 251 alin. 8 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, instituie expres faptul că în cazul clădirii utilizate ca locuinţă, a cărei suprafaţă construită depăşeşte 150 de metri pătraţi, valoarea impozabilă a acesteia, determinată în urma aplicării prevederilor alin. (1) - (7 ), se majorează cu câte 5% pentru fiecare 50 metri pătraţi sau fracţiune din aceştia. Analizând această prevedere legală se poate constata că aceasta constituie o normă juridică de trimitere, în sensul că legiuitorul stabileşte clar altgoritmul...

Riscând să fiu acuzat de subiectivism, dar provocat iremediabil de o soluţie care se doreşte a fi etalon al jurisprudenţei în materia contestaţiei la executare fiscală, consider că se impun a fi făcute o serie de precizări, care odată înţelese vor demostra faptul că nu orice etalon, este în realitate un etalon.   În esenţă, în această speţă instanţa de recurs a constat faptul că hotărârea primei instanţe este ilegală, deoarece aceasta nu a constatat faptul că organul de executare silită a încălcat normele prevăzute de OG. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, deoarece a început executarea silită în baza unui titlu executoriu emis în aceeaşi zi cu somaţia de plată, fără ca în prealabil să fie comunicat titlul de creanţă (1) , iar obligaţia de plată a taxei pe clădire a fost stabilită nu doar începând cu data semnării actului adiţional la contractul de închiriere, ci retroactiv, de la data semnării contractului iniţial de închiriere (2) , şi cu privire la o suprafaţă ...

De multe ori în practică societăţile comerciale care beneficiază de regimul derogatoriu prevăzut de   prevederile Ordinului nr. 1221/2009 emis de Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,   susţin faptul că ar fi scutite de la plata impozitului pe clădire şi teren pentru perioada în care societatea se află   în suspendarea temporară de activitate (art. 237 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 a societăţilor comerciale). Contrar acestor argumente, consider că   Ordinul nr. 1221/2009 emis de Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, nu este aplicabil în procedura de administrare a creanţelor datorate bugetelor locale, ci are aplicabilitate doar în cazul impozitelor, taxelor şi contribuţiilor administrate de Agenţia Naţională de Administare Fiscală, deci cele datorate la bugetul de stat. Astfel, art. 7 din Ordinul 1221/2009 stabileşte clar sfera de aplicabilitate a acestui text legal , în sensul că doar Direcţia generală de proceduri pentru adm...

Potrivit prevederilor art. 249   din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal “ Orice persoanã care are în proprietate o clãdire situatã în România datoreazã anual impozit pentru acea clãdire, exceptând cazul în care în prezentul titlu se prevede diferit. (2) Impozitul prevãzut la alin. (1), denumit în continuare impozit pe clãdiri, precum şi taxa pe clãdiri prevãzutã la alin. (3) se datoreazã cãtre bugetul local al comunei, al oraşului sau al municipiului în care este amplasatã clãdirea. În cazul municipiului Bucureşti, impozitul şi taxa pe clãdiri se datoreazã cãtre bugetul local al sectorului în care este amplasatã clãdirea. 5) În înţelesul prezentului titlu, clãdire este orice construcţie situatã deasupra solului şi/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosinţa sa, şi care are una sau mai multe încãperi ce pot servi la adãpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalaţii, echipamente şi altele asemenea, iar elementele structurale de bazã ...